Daniel Toma, pentru Primăria Reşiţa: „Vom schimba Reșița împreună!”
Daniel Toma are 36 ani și este născut la Reșița. Este absolvent al Universității Eftimie Murgu, fiind Licențiat în Științe Administrative. A urmat studii universitare de masterat, specializarea Managementul Administrației Publice, tot aici la Reșița, orașul de care se simte legat.
A lucrat încă de când s-a aflat pe băncile școlii, în timpul liceului, în vacanțele de vară. De 14 ani este director general al unei societăți comerciale ce desfășoară activități în domeniul gestionării deșeurilor periculoase. Prin activitatea pe care a desfășurat-o, mediul înconjurător a avut de câștigat, fiind colectate și eliminate, în condiții ecologice, mii de tone de deșeuri periculoase de pe suprafața județului Caraș-Severin.
Spune că întotdeauna și-a dorit să trăiască într-o lume mai bună, unde corectitudinea, cinstea și meritocrația nu sunt cuvinte folosite doar în campaniile electorale. A fost la curent cu scena politicii naționale și cărășene de mult timp, dar a făcut pasul cel mare abia în decembrie 2018, atunci când s-a înființat PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș.
Candidează la Primăria Municipiului Reșița pentru că își iubește orașul și vrea să-l dezvolte pentru ca oamenii să rămână aici, acasă. Fie că vorbim de părinții care muncesc în Austria, Germania sau Spania sau de studenții care pleacă la Timișoara, toți trebuie să-și găsească un rost în acest oraș.
Programul lui va avea următoarele priorități:
Economie curată și locuri de muncă pentru un oraș prosper
Stimularea investițiilor productive prin reindustrializare;
Dezvoltarea de ecosisteme antreprenoriale și industriale locale;
Atragere de fonduri europene din Planul UE de relansare post-Covid19, precum și din fondurile structurale, Fondul pentru o Tranziție Justă, Pactul Verde și alte programe.
Servicii publice de secol XXI pentru toți cetățenii
Toate străzile din oraș vor fi asfaltate;
Vom urgenta finalizarea unor lucrări de calitate la rețeaua de canalizare din cartierele orașului;
Curățenie în toate spațiile publice, îmbunătățirea colectării selective și valorificării deșeurilor;
Eficientizarea energetică a locuințelor și clădirilor publice prin investiții din fonduri europene.
Siguranță în orașul nostru
Zero toleranță pentru infracționalitate și vandalism;
Vom investi în sisteme de supraveghere video pentru creșterea siguranței urbane.
Un oraș în care ne pasă de fiecare locuitor
Servicii comunitare integrate – social,educație, sănătate, acces la muncă și locuire decentă, acces la documente de identitate;
Vom realiza parteneriate cu societatea civilă prin programe de voluntariat local;
Vom identifica nevoile celor vulnerabili, aducând în comunitate, aproape de ei, serviciile care lipsesc.
O administrație locală profesionistă și curată
Standarde înalte și publice cu privire la condițiile de recrutare sau promovare a angajaților;
Transparență 100% a cheltuielilor primăriei prin intermediul unei platforme de transparență bugetară ușor de înțeles, accesibilă tuturor cetățenilor;
Participare publică: vom relua audiențele cu primarul și vom organiza dezbateri publice pe diverse teme;
Un sistem eficient și corect de impozitare.
Creștem rolul părinților în administrarea școlilor
Parteneriat cu părinții și elevii pentru buna administrare a școlilor;
Dezvoltarea de centre comunitare educaționale și de tineret;
Încurajarea participării tinerilor în comunitate prin proiecte, programe și activități care să le crească autonomia și să le dezvolte abilități de viață.
Simplificăm administrația publică
Înlocuim cozile la ghișee cu servicii online și cu aplicații digitale;
Sistem de management digital al documentelor interne ale primăriei astfel încât orice cetățean să poată accesa on-line orice document aflat în posesia autorităților locale.
„Vom schimba Reșița împreună și vom lupta pentru ca orașul să redevină mândria banatului montan”, spune Daniel Toma.
(P.E.)