,,Dăruiește din inimă, adu speranță“, o campanie de suflet a pompierilor cărășeni
,,Dăruiește din inimă, adu speranță“, este campania de suflet a pompierilor din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severincontinuă.
Pe parcursul acestei săptămâni, salvatorii Secției de Pompieri Oravița, au adus bucurie pe chipul celor 19 copilași din șapte familii nevoiașe din Ticvaniu Mare, Grădinari, Greoni și Ciclova Română.
Moșul le-a trimis cate o plasă plină de dulciuri și bunătăți, iar părinților, alimente pentru a avea o masă îmbelșugată de Crăciun. „Pentru una din familii, surpriza a fost cu atât mai mare, cu cat aceștia s-au întâlnit cu pompierii militari a doua oară în decurs de o săptămână, dar nu pentru a stinge focul, care le-a distrus podul casei, acum câteva zile ci, de data aceasta, pentru a le aduce cadouri“, spune Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.
De asemenea, surprize au avut parte și micuții din apropierea Reșiței. Pompierii militari reșițeni au fost alături de șase familii cu 20 de copii.
„Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, unii semeni ai noștri au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor acelora care pot să le aducă un dram de speranță și bucurie. Oricât de mic ar fi cadoul pe care-l facem celor sărmani, ceea ce contează cu adevărat, este faptul că dăruim din inimă, atunci când facem acest lucru cei din jurul nostru simt căldura cu care încercăm să ne apropiem de ei, această apropiere le umple sufletul cu bucurie, gestul nostru devenind o amintire frumoasă care-i ajută să treacă peste greutățile vieții cu speranță. Acțiunile de intr-ajutorare ale salvatorilor cărășeni continuând toată săptămâna“, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.