De 1 Iunie, minorii au prioritate la Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Caraș-Severin

pasaport romania

Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir are o veste bună pentru copii și părinți. Deșie e zi neclucrătoare, mâine, 1 iunie, angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte vor fi la datorie, pentru a prelua cererile de eliberare a pașapoartelor pentru minori.

Astfel, în cadrul acțiunii organizate la nivel național, întitulată „Pașaport pentru vacanță“ vor fi preluate cereri de eliberare a pașapoartelor pentru minori în intervalul orar 08.30 – 16.00. Aceștia se pot prezenta singuri (în cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani, cu declarație din partea părinților autentificată în țară de notarul public) sau însoțiți de părinți (în cazul minorilor cu vârstă mai mică de 14 ani, conform prevederilor legale), pentru a depune cererea de eliberare a pașaportului, fără a fi nevoie de programare prealabilă.

Documentele necesare pentru eliberarea pașapoartelor pentru minori sunt prezentate aici: https://pasapoarte.mai.gov.ro/category/pasaport/documente-necesare-pasaport/.

Contravaloarea emiterii pașaportului simplu electronic este de 258 lei pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani, respectiv 234 lei pentru minorii cu vârsta mai mică de 12 ani. Plata contravalorii pașaportului se poate efectua online, exclusiv prin platforma de plăți virtuale www.Ghiseul.ro sau la casieriile unităților CEC Bank.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 5 =