De Dragobete, un olandez a ajuns la Caransebeş de la Putna, pe Via Transilvanica
Cei de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Caransebeş au postat recent o informaţie în care se arată că „Dragobete a țintit și în inima unui turist olandez, presărând admirația pentru România și pentru Caransebeșul nostru!”.
Astfel – scriu cei de la CNIPT Caransebeş –, în ultima vreme, numărul turiștilor care străbat Via Transilvanica și care poposesc și la Caransebeș a crescut.
„Unul dintre ei este domnul Alberto, care a parcurs «Drumul care unește» de la Putna până la Caransebeș în mai multe etape, revenind în România cu aceeași plăcere și bucurie că poate «drumeți» pe poteci de munte, prin păduri puțin străbătute de pasul omului, dar și prin așezări bogate în oameni primitori. Domnul Alberto spune că ar recomanda oricui Via Transilvanica, dar și România, țară pe care nu a vizitat-o niciodată înainte! Îi dorim cale bună turistului nostru și așteptăm cu nerăbdare revenirea lui la Caransebeș, însă într-o altă formulă: alături de familie, într-un altfel de tur turistic, istoric și cultural, așa cum ne-a promis”, se mai arată pe pagina Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică.