De la fumărit, la taxa pe prostie

În manualul de istorie din anii ’70, se scria că, sătui să plătească atâtea biruri, ţăranii au pus mâna pe coase, furci, topoare şi ce-or mai fi avut în gosapodăria lor sărăcăcioasă şi s-au răsculat. Fără o idee clară şi cu un conducător ales ad-hoc, ţăranii au mers la boier, cerându-i să le taie din birurile apăsătoare. Între acestea era şi fumăritul sau coşeritul, în funcţie de provinciile de atunci, Ţara Românească şi Moldova. Chiar dacă a trecut mult timp de atunci, un astfel de bir mi-a rămas în minte pentru că, mintea mea de copil nu înţelegea cum să ceri bani pe dâra aia de fum care ieşea pe hornul bordeiului.

Anii au trecut, vremurile s-au schimbat, dările au rămas. Ba, mai mult, unele au fost reinventate, iar altele au fost şlefuite, până au intrat în galeria absurdului. Aşa au apărut taxa pe umbrire, în Bistriţa-Năsăud, pusă pe umbra vacilor aflate la păscut, taxa pe uşă, tot în Bistriţa-Năsăud, pentru cei care doresc să mai monteze o uşă pe lângă cea existentă, taxa pe scară, pentru cabinetele sau spaţiile comerciale aflate la parterul blocurilor, care în unele localităţi ajunge la 95 de lei pe lună. Alte administraţii locale au pus taxă pe artificiile de la nuntă, care poate să ajungă la 200 de lei pe minutul de artificii lansate spre cer, taxă pe căsătorie, pe şanţ, pe cărucior(!), acolo unde oamenii transportă diferite obiecte dintr-o parte într-alta a comunei, şi taxă pe apa de ploaie. Bineînţeles, taxa pe fumărit e la loc de cinste, ca o moştenire din perioada dominaţiei otomane.

La toate aceste taxe locale, în curând vom avea una cu caracter naţional: taxă pe ciubucul chelnerilor şi ospătarilor din baruri şi restaurante. Te duci să bei o bere ori să mănânci o friptură, chelnerul şi ospătarul te vor întreba cât bacşiş vrei să laşi. Suma spusă de tine e trecută pe nota de plată, iar la sfârşitul zilei se trage linie şi ştii cât din ciubuc rămâne la cel ce te-a servit şi cât merge la boier. Pardon, la statul care nu mai ştie de unde să scoată bani ca ţara asta să supravieţuiască.

Dar dacă tot suntem la capitolul taxe şi impozite trăznite, de ce nu se gândesc aleşii noştri să impoziteze prostia? Prostia care bubuie mai ceva ca într-o zi furtunoasă de vară. Prostia guvernanţilor, de sus şi până jos, a parlamentarilor, a politicienilor, în general. Dacă s-ar face asta, cu siguranţă că Orlando Teodorovici nu ar mai atenta cu nesimţire la buzunarele chelnerilor şi ospătarilor. Dimpotrivă, ţara ar duce-o la fel de bine ca Germania, Anglia, Franţa.