De la începutul anului, poliţiştii cărăşeni au intervenit în peste 100 de cazuri de violenţă domestică

violenţă

De la începutul acestui an şi până în 31 mai, polițiștii din Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin au emis un număr de 101 ordine de protecție protecție provizorii, din care mai mult de jumătate au fost emise în mediul urban. În primele cinci luni din 2019, la nivelul municipiului Reșița au fost emise cele mai multe ordine de protecție provizorii, peste 50, Moldova Nouă înregistrând cele mai puține cazuri în care s-a impus emiterea ordinului de protecție provizorie, doar două cazuri. Din cele 101 ordine de protecție provizorii emise în total de polițiști, 8 au fost încălcate de către persoanele împotriva cărora au fost dispuse, 4 la Reșița, unul la Oțelu Roșu și trei în mediul rural.

Poliţiştii pot emite ordine provizorii de protecţie
„Reamintim faptul că începând cu data de 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin în cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil cinci zile, victima nemaifiind astfel, nevoită, să aştepte unul încuviinţat de judecător. Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, spune Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În mediul urban polițiștii cărăşeni au emis 76 ordine de protecție provizorii, din care 62 au fost confirmate de către unitatea de parchet competentă, iar în mediul rural numărul acestora este de 25 ordine de protecție provizorii, din care 23 confirmate de către unitățile de parchet.

Ordine de restricţie, încălcate de concubini
Un exemplu ar fi cazul din data de 4 mai, când în jurul orelor 18.50, poliţiştii reşiţeni au fost sesizaţi prin 112 de o femeie, victimă a infracțiunii de violență în familie, cu privire la faptul că fostul concubin a venit la locuința acesteia și pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului, apoi i-ar fi sustras cheile mașinii din geantă și după ce ar fi distrus o componentă a mașinii, a plecat cu autoturismul acesteia.

„Patrula de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, agresorul fiind identificat și cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și furt. În cauză s-a emis ordin de protecție provizoriu, valabil până la data de 9 mai inclusiv”, a mai spus Nicorici.

O altă situaţie a fost cea din data de 19 martie, când polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reșița au fost solicitați de o femeie de 34 de ani din municipiu, care reclama faptul că fostul concubin, în vârstă de 29 de ani, care avea interdicție impusă de instanță de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de şase luni, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție, abordând-o pe stradă și amenințând-o cu acte de violență, cauzându-i astfel o stare de temere.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești.

1 2