De săptămâna aceasta, beneficiarii Centrului de zi – Colegiul Național „Mircea Eliade“ Reșița servesc masa de prânz împreună
În cadrul proiectului „Educație și suport pentru copii vulnerabili”, cu finanțare europeană POCU/476/4/18/130460, 40 de copii de la Școala Gimnazială nr. 7 și Colegiul Național „Mircea Eliade“, Reșița, beneficiază de atenția cuvenită. Tinerii provin din familii cu o situație materială deosebită, iar datorită Salvați Copiii România și a membrilor filialei județene, aceștia sunt ajutați să facă față problemelor cu care se confruntă.
Măriuța Simionescu, președintele Crucea Roșie caraș-Severin spune că de săptămâna aceasta, cei 20 de elevi din ciclul primar – beneficiari ai Centrului de zi – Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, servesc masa de prânz împreună. Mai mult decât atât, cele două centre oferă pe timpul zilei, activități de educație, recreere, socializare, îngrijire, consiliere pentru copii, dar și activități de sprijin, consiliere psihologică și socială, educare pentru părinți sau reprezentanți legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii.
Proiectul Educație și suport pentru copii vulnerabili, ID POCU/476/4/18/130460, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman și se va derula pe o perioadă de 36 luni (în perioada 04.06.2020-03.06.2023). Valoarea totală este de 5.117.764,52 lei din care valoarea cofinanțării UE 4.350.099,88 lei.