De zece ani la Sasca Montană şi Gârnic se ascultă rock şi se degustă bucate alese
La Sasca Montană şi Gârnic, de zece ani, turiştii vin să facă sport, dar şi să asculte muzică de bună calitate. „Rocker’s Challenge”, festivalul ce a devenit deja o tradiţie, adună anual zeci de iubitori ai naturii şi muzicii rock, dar şi gurmanzi dornici să deguste tradiţionalele bucate oferite de organizatori. Anul acesta, la Saca Montană, între 21 şi 22 septembrie, gazda turistică, „Rocker’s Inn”, a optat pentru un concert aniversar susţinut de cei de la Isaz (Serbia).
Turiştii vor avea parte şi de un concept nou de promovare a Cheilor Nerei, a Cascadei Șușara (Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița): program complex cu activități în aer liber (mountain bike, tiroliană, plimbări); degustări de mâncare tradițională din Banat, gătită de oamenii locului, pe etnii. Astfel, este ocazia perfectă pentru a petrece un weekend cu familia sau cu prietenii, îmbinând aventura și mișcarea cu mâncarea excepțională și cu muzica sârbească rock cu teme sociale. Este locul perfect de unde poți să admiri debutul toamnei ruginii, să ai nostalgia verii și să îți planifici petrecerea de Anul Nou.
O săptămână mai târziu, 28-29 septembrie, Rocker’s Challenge se mută la Gârnic. Aici, turiştii vor avea parte de muzica fină a lui Dean Bowman și a formației lui Cristi Iakab, The Road Band, trupa ce a dat startul concertelor acum zece ani şi care demonstrează că rockul nu îmbătrânește niciodată! Turiştii trubuie totuşi să ştie că masa tradiţională, all inclusive, costă 100 de lei de persoană, iar rezervările se pot face la numărutl de telefon 0726179062. Intrarea la concert este gratuită în ambele locaţii.
Program Rocker’s Challenge Sasca Montana 2019
– Tiroliana, Rapel
– Excursie MTB
– Vizitare Cascada Șușara, Mânăstirea Nera, Ochiul Beiului, Cascada Beușnița
Masă Traditională All Inclusive
Influențele multiculturalității entice din Banat în bucătărie: 16.00 – 20.00
– Langoși cu brânză și mujdei
– Tiganti (Placinte Crasovenesti)
– Platou bănțenesc – afumaturi, jumeri, toba, carnati, muraturi
– Krautsuppe
– Gulaș de vitel
– Purcel la proțap cu cartofi țărănești și salată sârbească
– Cremsnit
– Prăjituri asortate
– Băuturi incluse: Rachie de Banat, Visinata, Afinata, Bere (o) SKOL draft, apa, sucuri, cafea.
Concert ISKAZ (Serbia): 21.30 – 22.30