De ziua lui, Alin Minteuan obţine cu rosso-nerii primul succes pe teren propriu din actualul sezon

Alin Minteuan 4

CSM Reşiţa şi Concordia Chiajna s-au înfruntat în Valea Domanului, într-o partidă restantă din etapa a 10-a Ligii secunde. Încâlcitele căi ale pandemiei au amânat de două ori acest joc, care a avut loc în cele din urmă chiar de ziua lui Alin Minteuan. Iar cadoul rosso-nerilor pentru noul lor antrenor a fost o victorie – e drept, obţinută la limită şi fără spectacol, dar punctele sunt cele care contează. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 28 de Cristian Danci, care l-a învins pe goalkeeperul Concordiei cu un şut din 7 metri, după o pasă de pe dreapta a lui Szijj. În rest, ocaziile mari au cam lipsit, iar jocul a fost unul de angajament, lucru remarcat la final si de Alin Minteuan.

„O victorie muncită, mi-a plăcut ce am văzut. Mi-a plăcut, în primul rând pentru că asta le-am cerut de când am venit aici: să aibă determinare, să se sacrifice pentru victorie, pentru că fără asta nu ai cum să câştigi nimic. Chiar imediat după meci le-am spus acest lucru, i-am strâns în cerc şi le-am cerut să se uite unul la celălalt şi să vadă cum arată fiecare. Erau rupţi de obosiţi, erau loviţi, erau murdari pe şorturi, pe tricouri, asta înseamnă că au muncit pentru această victorie. Este bine că am ajuns să jucăm până la urmă, este normal ca punctele să se câştige pe teren, şi eu mă bucur că am reuşit să facem acest lucru. Efectiv, am îmbătrânit cu un an la acest meci”, a declarat după joc Alin Minteuan.

„Aveam nevoie ca de aer, ca să zic aşa, de un rezultat pozitiv, deoarece echipa noastră nu traversează o perioadă prea bună. Nu am reuşit să acumulăm puncte, şi sigur că, odată cu trecerea etapelor, lucrurile devin din ce în ce mai îngrijorătoare. În opinia mea, doar repriza a doua a fost aproape de ceea ce îmi doresc eu ca evoluţie de la echipă. Legat de amânarea meciului cu 24 de ore, am avut nişte cazuri de COVID, şi am primit o adresă de la DSP. Nu veniseră rezultatele la timp, şi nu ne-au dat voie să părăsim localitatea până nu avem testele, fie ele pozitive sau negative. Erau negative, era clar că plecăm, dar până nu au sosit acele teste nu am putut efectua deplasarea, deoarece aveam interdicţie, noi mai având cazuri şi la echipa a doua, şi la echipele de juniori. Se pare că e un focar destul de mare şi, din câte cunosc, ăsta a fost motivul”, a declarat Costel Oracă, antrenorul Concordiei.

După această victorie, CSM Reşiţa acumulează 11 puncte şi urcă două poziţii în clasament, până pe locul 16. Rosso-nerii vor avea la dispoziţie o singură zi de refacere înaintea următorului meci de acasă: sâmbătă, de la ora 14:30, CSM Reşiţa va primi în Valea Domanului vizita Universităţii Cluj.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two + two =