Decembrie 2020 a fost cea mai caldă lună decembrie din ultimii 60 de ani

vreme calda decembrie

binary comment

Elena Mateescu, directorul ANM, a declarat că temperaturile din decembrie 2020 au depășit recordul din decembrie 1982.

„Înregistram o abatere termică pozitivă de 3,5 grade față de normalul climatologic al unei luni decembrie în țara noastră, în 1982 am înregistrat 3,4 grade. Această abatere va mai crește având în vedere ce se va întâmpla până la finele acestei luni.

2020 e pe locul doi în țară noastră ca cel mai călduros an din 1900 și până în prezent, cu abatere termică pozitivă de 1,78 grade. Cel mai cald an rămâne 2019, cu abatere termică pozitivă de 2,11 grade.

Deceniul actual 2011 – 2020 este cel mai călduros deceniu, șapte ani din acest deceniu sunt în top 10 cei mai calzi ani.

Practic, din 2015 și până în prezent, fiecare an a doborât recorduri înregistrate anul anterior, tendința pare să fie în continuare aceeași. Luăm în considerare și estimările centrului britanic de meteorologie care în fiecare an face o estimare pentru anul următor și care la finalul lui 2019 a estimat că 2020 va fi cel mai călduros an, ceea ce se confirmă și la nivel mondial.

Acest centru britanic estimează și pentru 2021 posibilitatea ca și acest an să se alăture la anii cei mai călduroși din istorie, cu o abatere termică pozitivă de 1,03 grade Celsius față de perioada preindustrială. Așadar tendința e evidentă, creșterea de temperatură e semnificativă și nu numai vara”, a explicat Mateescu.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − 7 =