Demonizarea adversarului
Sigur, un adversar nepopular poate fi demonizat uşor, iar el devine tot mai nepopular prin demonizare continuă. Îmi amintesc că americanii se ştergeau la fund cu hîrtie igienică pe care era imprimat chipul lui Saddam Hussein. Era un fel de „muie Dragnea”. Sau de „călăul din Balcani”, un Miloşevici în corzi care nu mai ştia cum să explice că, de fapt, adevărul e altul.
Demonizarea adversarului reprezintă, de fapt, o metodă de manipulare bazată pe construcţia unei campanii negative la adresa unor adversari, în care cel care foloseşte această metodă încearcă asocierea cu situaţii ce generează frici colective sau cu situaţii considerate pe larg în societate ca fiind „tabu”. Ion Iliescu era acuzat că e „ţigan rus sau KGB-ist”, Marian Munteanu era „drogatul din Piata Universităţii”, Radu Câmpeanu era „proprietarul unui bordel la Paris”, iar liderii ţărănişti, în frunte cu marele Coposu, erau acuzaţi că erau „falsificatori de bani” în sediul lor de partid. Sigur, asta se întîmpla în iunie 1990, cînd îmi petreceam nopţile în Piaţa Universităţii, în balconul de la Geologie…
Nu s-a schimbat, însă, nimic!
Şi pentru că e „tabu”, am să scriu două propoziţii despre demonizarea PSD! PSD a intrat în maşinăria manipulării opiniei publice, cu capul înainte, kamikaze, iar acum NIMENI şi NIMIC nu-l poate redresa! Va avea soarta lui Miloşevici sau Saddam! Două!
Teoria „demonizării” deţine avantajul că nu trebuie să demonstrezi că adversarul e urît, sau prost (chestie de gusturi!) şi tu nu trebuie să-ţi demonstrezi competenţa sau buna credinţă pentru că, evident, nu are cine să aprecieze acest lucru! Sîntem înconjurați de expertize, mărturii, interviuri, sondaje și statistici care să ne valideze faptul că „tabăra noastră are dreptate” iar ceilalți sînt niște posedați de satan, niște demonizați, sau prinși de unda psihotronică. Noi știm să blamam orice. Recunosc că este foarte greu să te detașezi emoțional de evenimentele din ţară și să rămîi lucid la cap. Nu înţeleg înţepenirea în justiţie, poate mă luminează careva!
Trăim în vremurile în care nu ai voie sa gîndeşti, să conteşti autoritatea liderului tău pentru că eşti aruncat afară. Trăim în vremurile în care prieteni sau cunoscuţi au rupt relaţiile, cu prea mare uşurinţă, doar pentru că nu vedeţi la fel, nu simţiţi la fel, nu împărtăşiţi aceeaşi credinţă, pesedistă sau “a celorlalţi”, charismatică sau tadiţionalistă.
Tot în teorie, „demonizarea adversarului” te scuteşte de scosul scheleţilor din dulapurile personale şi discuţii despre teme fundamentale. Aş aminti cîteva, care ar putea fi luate în considerare în viitoarele campanii electorale:
1) Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate din afară.
2) Economia se bazează pe consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate, etc. Dincolo de faptul că, dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, capacitatea oamenilor de a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat din 1989, este altceva, orice, dar nu economie națională.
3) O altă temă TABU: România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prim plan în Europa și un mediu profesional foarte bine calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa-zisa democrație, în mai puțin de două decenii, toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență. Generațiile de astăzi vorbesc despre perioada trecută din perspectiva discursului dominant, prin ecranul televizorului, din manualele școlare.
4) Pentru Occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar, este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din estul Europei. În anii ’70, a plătit datoria externă a României, provocînd fără întîrziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole, nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a făcut-o! Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Istoria nu trebuie privită prin faptele ei, ci prin rezultatele pe care le provoacă.
5) Creşterea economică constantă şi perpetuă a României. După ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decît să crească. În nişte parametri bine determinaţi, monitorizat, cu ajutorul unor pîrghii, creştere generată de oricine se află la putere dacă respectă regula jocului în care te-ai băgat! Orientările politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice obligatorii sînt mai puţin importante, important este să respecţi regula, în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări ale opiniei publice.
6) Vine cineva să schimbe lucrurile? Un naționalist care ar vrea să dea de pămînt cu sistemul? Mă îndoiesc! Cine îl promovează? Cine îi finanțează campania? Mass-media joacă un rol central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În final, în cursa electorală, rămîn doar candidații sistemului, indiferent că vorbim de oameni cunoscuți, sau fețe noi, de stînga sau de dreapta. Vorbim de eșichierul politic dominant din ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine! Cine încearcă, scapă pe lîngă, e demonizat şi va sfîrşi, exemplar, la groapa de gunoi a istoriei!
