Descinderi în forță la Berzasca (UPDATE)

diicot-plitisti

În această dimineață, DIICOT a revenit la Berzasca, fiind organizate descinderi la locuința lui Omer Radovancovici, acuzat de procurori de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii unor fapte grave din sfera infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Reamintim că în luna octombrie, la Berzasca au mai avut loc descinderi, în urma cărora, fostul primar al comunei, Omer Radovancovici a fost reținut.

UPDATE, 17.30

La data de 23 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraș Severin, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Caraș-Severin și 12 mandate de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

De asemenea, în baza ordonanțelor emise, sunt ridicate mai multe documente de la 3 instituții publice.

Din cercetări a reieșit că,  în perioada septembrie 2022 – februarie 2023, liderul unui grup infracțional ar fi racolat, într-un loc public, o persoană vătămată minoră, de 14 ani, cu dizabilități psihice și profitând de starea acesteia, precum și de faptul că provine dintr-o familie dezorganizată, ar fi adăpostit-o la o cabană ce îi aparține, situată în județul Caraș-Severin, în vederea exploatării sexuale.

În intervalul de timp menționat, persoana vătămată ar fi asistat la petrecerile cu tentă sexuală organizate la cabană, existând indicii temeinice că ar fi fost exploatată sexual. 

De asemenea, asupra acesteia ar fi fost exercitate acte de violență fizică și psihică, în scopul de a fi împiedicată să părăsească locația.  

La acţiune participă polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraş-Severin, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraş-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara, precum și reprezentanţi ai D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Acțiunea s-a derulat în continuarea perchezițiilor efectuate la data de 6 octombrie 2023, la adresele unor persoane cercetate pentru trafic de minori, trafic de persoane, coruperea sexuală a minorilor, proxenetism, act sexual cu un minor, constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uzul de armă fără drept.

2 thoughts on “Descinderi în forță la Berzasca (UPDATE)

  1. „Reamintim că în luna octombrie, la Berzasca au mai avut loc descinderi, în urma cărora, fostul primar al comunei, Omer Radovancovici a fost reținut. ”
    Omer Radovancovici este fostul primar al comunei Pojejena.
    Pentru o informare corecta, cred ca nu este greu sa corectati greseala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 10 =