Descinderi la Reşiţa: un pistol letal și 12 cartușe, ridicate de poliţişti

arma letala

Poliţiştii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Caraș-Severin și de la Poliția Municipiului Reșița au descins astăzi la adresele mai multor suspecţi dintr-un dosar penal. Aceştia au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Reșița, după ce, în cursul săptămânii trecute, a fost sesizat furtul unei arme dintr-o societate comercială din Reşiţa.

În mai puțin de o săptămână, polițiștii au obținut date privind persoanele suspecte şi au instrumentat mai multe mijloace de probă în cadrul acestui dosar penal, în care se desfășoară cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Cinci bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, toți din municipiu, au fost duşi la audieri, iar trei dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, a informat că „în urma activităților, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri, printre care și un pistol letal cu glonț, cu două încărcătoare și 12 cartușe calibrul 9 mm, despre care există presupunerea rezonabilă că au fost sustrase din sediul societății în cauză, al cărei reprezentant le deținea în mod legal”.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul operativ al Serviciului Operațiuni Speciale și al Biroului de Analiza Informațiilor Caraș-Severin. La activitățile de astăzi au participat polițiști de la Serviciile Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Investigarea Criminalității Economice, Ordine Publică, Combaterea Criminalității Organizate Caraș-Severin, specialiști criminaliști, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, polițiști locali și jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin. 

5 1