Descoperire macabră într-un apartament din cartierul reşiţean Moroasa. Bătrână moartă de mai multe luni

1

Criminaliştii de la IPJ Caraş-Severin au descins astăzi, la orele prânzului, la o adresă din cartierul reşiţean Moroasa, alertaţi de locatarii care nu-şi mai văzuseră vecina de 86 de ani de câteva luni. Femeia locuia cu fiul său, de 60 de ani, o persoană respectabilă de-a lungul vieţii, dar care de un an şi ceva se schimbase radical, devenind de nerecunoscut prin comportamentul său.

Din informaţiile noastre, vecinii au fost contrariaţi de faptul că femeia nu mai ieşea afară din casă, jaluzelele erau trase tot timpul, iar la întrebările lor, bărbatul răspundea mereu că mama sa era bolnavă şi nu cobora din pat. Aceiaşi vecini povestesc că îi mai duceau câte o farfurie cu mâncare, însă niciodată în ultimele luni nu erau lăsaţi să treacă pragul casei.

Astăzi, aceştia au alertat poliţia şi au acţionat după un plan care să nu-l surprindă pe fiul femeii. Au bătut la uşă, acesta a dechis, dar nu mai mult de atât, moment în care poliţiştii au forţat şi au intrat peste el în apartament. A fost un adevărat şoc când au găsit femeia mumificată, semn că murise de ceva luni, iar în faţa lor stătea un bărbat cu părul lung şi barbă cu evidente semne de boală psihică. Acesta le-ar fi declarat poliţiştilor că atât de rău a fost marcat de moartea mamei, încât nu a fost în stare să-i anunţe decesul.

La o primă examinare sumară, cadavrul nu prezenta urme de violenţe, însă necropsia va stabili cauza exactă a decesului.

Bărbatul a fost luat şi dus la Secţia de Psihiatrie a Spitalului judeţean.

2 2