Despre proiectul România

Nu ştiu dacă e ignoranţă, sau indiferenţă, sau lehamite, dar neimplicarea românilor în actul de guvernare a propriilor destine şi interese te face să spui că îşi merită soarta, care este mai potrivnică azi ca niciodată. Prin anii 2010, unii oficiali europeni vorbeau despre România şi despre români ca despre „plantele agăţătoare ale Uniunii Europene” (am căutat textul original să dau citatul exact, şi contextul, dar nu l-am mai găsit…), şi mare dreptate aveau! Fără identitate, fără idei proprii, fără proiecte asumate, fără… nimic! Am pierdut toate trenurile posibile şi în materie de negocieri în UE şi în NATO, iar astăzi, cum nu avem date despre PNNR, şi nu avem voie să spunem nimic să nu fim catalogaţi drept „putinişti”, putem doar să bănuim că şi aici sîntem pe burtă. Adică, varză! Sau, cum rezumau CAŢAVENCII pe prima pagină, într-un montaj monumental, sîntem atîta de proşti că nu ne interesează pe ce se duc banii noştri atunci cînd se duc. Nici CÎŢI se duc, nici UNDE se duc, nici LA CINE! O astfel de atitudine este de mult monitorizată de „societatea deschisă” şi ni se oferă exact ce merităm! Fără resentimente, doar afaceri, ca să citez o replică celebră!

Războiul din Ukraina a dat prilejul unor ţări să-şi reafirme interesul naţional (Ungaria), sau vocaţia de lideri regionali (Polonia), sau demnitatea naţională (Serbia). Sigur, nu pot să comentez dacă e bine sau rău, dar dacă aş fi polonez, de exemplu, aş putea să-mi cresc copilul însufleţindu-l cu modele naţionale vii, de care să nu-i fie ruşine, care să-l motiveze şi să-l facă să fie mîndru că e polonez! Că aspiră spre ceva înalt şi bine definit, că există VALORI POLONEZE, că are vocaţie de lider regional.

Noi, prin LEGEA EDUCAŢIEI din Rooomâââniaaa eduuuucaaaatăăă, sîntem proiectaţi să fim SLUGI umile şi fără personalitate în faţa tuturor. Iată ce spune LEGEA, la ART. 2: „(1) Legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate. (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare. (3) Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii”.

Sigur, nu vorbim nimic de rachete, nave spaţiale, invenţii extraordinare. Vorbim de piaţa muncii în contextul globalizării. Deci, Româââânia eduuuucată trebuie să fie capabilă să furnizeze culegători de sparanghel profesionişti pentru piaţa globalizată germană! De exemplu! Fără întrebări, fără alte schisme de conştiinţă! Deci, cum să-mi motivez eu copilul să rămînă în această ţară, mă rog, spaţiu geografic denumit ÎNCĂ România? Fii bărbat, tată, că vei fi o slugă excelentă şi calificată de care vor avea nevoie toţi nemernicii acestei lumi? Exclus!

Şi, pentru că merităm, companiile multinaţionale blochează legi şi regulamente ale agenţiilor statului, în favoarea consumatorilor români. Nu vreau să vorbesc de ENERGIE. Este de notorietate scandalul provocat de protocolul de bune practici cu supermarketurile. Aceste informaţii, esenţiale, scapă, de obicei atenţiei publicului. Mai importante sînt informaţiile referitoare la calitatea hranei şi excesul de substanţe toxice în alimentaţia zilnică (aditivi alimentari, E-uri, fluor, iod etc.), colapsul din sistemul naţional de sănătate şi educaţie, care favorizează apariţia unei generaţii expusă îmbolnăvirilor şi slab pregătită intelectual, cu puţine şanse de reuşită pe piaţa comună europeană.

Aceste „atacuri la siguranţa naţională” sînt identificate de către societate cu corupţia. Cu cît corupţia se extinde, cu atît participarea oamenilor la viaţa publică se restrînge. Bineînţeles, şi vocea organizaţiilor civice şi a sindicatelor se face mai slab auzită. Prezenţa la vot a scăzut dramatic. Nemulţumiţi de corupţia elitelor politice şi de ineficienţa statului (tradusă prin starea proastă a infrastucturii, situaţia catastrofală din educaţie şi sănătate şi, mai nou, incapacitatea statului de a mări salariile şi pensiile în ciuda îndatorării excesive a ţării faţă de organismele internaţionale, fără a se lua în calcul modelul sud-american din anii 70!), românii se arată mai curînd dispuşi să repete experienţa din timpul comunismului, a rezistenţei individuale şi a interacţiunii cu structurile oficiale redusă la minimum.

România este un stat eşuat, care şi-a abandonat propriii cetăţeni, lăsîndu-i pradă subdezvoltării, molimelor, revoltelor civile ori grupărilor de crimă organizată. La rîndul lor, cetăţenii au abandonat statul, cel puţin deocamdată.