Din 12 iunie, Trenurile Soarelui pleacă şi de la Reşiţa

trenuri

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 75

CFR Călători începe, din 12 iunie, programul estival de transport Trenurile Soarelui 2020, care continuă până la data de 6 septembrie 2020, conform unui comunicat al societăţii.

„Pentru a permite asigurarea legăturii între principalele oraşe ale ţării şi litoralul românesc, pe perioada sezonului estival, CFR Călători a adoptat un program variat care constă fie în prelungirea circulaţiei unor trenuri care aveau ca destinaţie finală Bucureşti Nord spre Mangalia, fie prin introducerea de trenuri ce au ca destinaţie exclusivă litoralul Mării Negre”, se menţionează în comunicat.

Astfel, prima parte a programului debutează în data de 12 iunie 2020, prin prelungirea circulaţiei la /de la Mangalia, până la data de 25/26 iunie 2020 a trenurilor IR 1695/IR 1696 Timişoara Nord – Bucureşti Nord şi retur vor circula până la / de la Mangalia ca trenuri IR 1996/IR 1995, cu grupă de vagoane de la/până la Reşiţa R 9172/ R 9161.

Totodată, va creşte frecvenţa trenurilor între Constanţa şi Mangalia pentru a fi deservite toate staţiunile de pe litoral.

Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 15% din tariful de transport. Studenţii şi elevii beneficiază de gratuitate la călătoria la vagon clasa a 2-a.

„Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar. Este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru şi respectarea distanţei între călători la ghişeele caselor de bilete/ birouri de informaţii. Biletele pot fi achiziţionate cu o anticipaţie de 20 zile”, se precizează în comunicat.

3 1