Din annus horribilis în incertitudine

2020 a fost un „annus horribilis” la scară planetară, dar, ca în orice criză, sau cocktail de crize, sanitară şi economică, au existat şi cîştigători şi perdanți. Ce a adus pandemia pentru România? Noi tensiuni. La divergențele tradiționale din domenii diverse (controversele politice, dintre stînga și dreapta, falia dintre bugetari și angajații din sectorul privat, discuțiile nesfîrșite pe marginea creșterii sau nu a pensiilor, scandalul pensiilor speciale) s-au adăugat altele noi, aduse de pandemie. Este vorba despre disputele din jurul măsurilor guvernamentale împotriva răspîndirii virusului. Ar mai trebui adăugate dezbaterile legate de îngrădirea democrației, ușor ridicole în România, pentru că este jenant să vezi cetățeni de vîrsta a treia care au suportat, fără crîcnire și fără măcar să le treacă prin minte să schițeze un protest, toate îngrădirile din perioada comunistă, plîngîndu-se acum că sînt lipsiți de drepturi civile prin măsuri menite să apere sănătatea publică, mai serioase în lume, marea poluare informațională dată de teoriile conspirației și o temă mai puțin dezbătută în România, dar esențială: rolul informării corecte și ofensiva social media!

Crizele rămîn acceleratori pentru tendinţe preexistente, aşa că 2020 a fost primul an în care sistemul românesc de sănătate a fost preocupat nu doar de a-i trata pe bolnavi, dar şi de a preveni boala la cei sănătoşi! Pînă în 2020, medicul de sănătate publică era o figură bizară între ceilalţi medici, mai mult un birocrat care dă permise şi avize, decît cineva cu aplecare spre sănătatea semenului. Aceștia erau extrem de puțini și cu posturi problematice. Pur și simplu, nimeni nu dorea să se încurce cu ei într-un sistem medical construit pe tratarea bolii, și nu pe prevenție!

Îmi amintesc orele de discuții avute cu medicii Bunda și Secășan pe parcursul anilor. Medicina de familie a fost, din start, considerată o glumă, de către autorități, și o sinecură de către medici, prizonieri într-un sistem de sănătate publică fără dorința de reformare. Simplu spus, în România sistemul aşteaptă să te îmbolnăveşti, ca apoi să te poată trata. Şi cum locurile de tratament sînt limitate şi numărul bolnavilor tot mai mare, într-o societate confruntată tot mai mult cu poluarea, sedentarismul, stresul şi alte racile ale vieţii moderne, rezultă o scădere dramatică a unuia din indicatorii-cheie ai oricărui sistem naţional de sănătate – accesibilitatea.

Acest lucru se întîmplă pentru că majoritatea resurselor sistemului sînt orientate spre acoperirea costurilor unor structuri de elită aflate în cîteva oraşe mari ale ţării şi care pot trata maximum cîteva mii de bolnavi pe an. La o populaţie de aproape 20 de milioane, această situaţie este echivalentă cu o crimă. Imagini precum cele provenite de la Reșița – ştiţi la ce mă refer! – se datorează, în primul rind, lipsei alocării fondurilor în mod echitabil, faptului că două asistente îngrijesc zeci de bolnavi, că pregătirile pentru tratamentul acestora durează, în medie, cam patru ore, că sistemul are nevoie de un ţap ispășitor pentru a-și ascunde incapacitățile.

Acest lucru se mai întîmplă şi pentru că aproape nimeni nu se preocupă de cum să diminueze numărul celor care se îmbolnăvesc, pentru a scădea presiunea pe sistemul de îngrijiri.

Reforma de care se tot vorbeşte de cîţiva ani buni în medicina românească, și pe care medicii reșițeni Bunda sau Secășan o cereau imperios încă în urmă cu 10 ani!, va trebui să fie una de viziune, o schimbare a polilor de putere. Ea trebuie să înceapă prin a-i coborî pe faraoni din splendoarea izolaţionistă a palatelor lor de milioane de euro şi a-i confrunta cu dezastrul umanitar pe care l-au generat nepăsarea şi obtuzitatea lor la ceea ce înseamnă îngrijiri medicale moderne. Reforma aceasta trebuie să aducă medicina mai aproape de oameni. Accesibilitate!

Controversele nu se vor opri în anul 2020. Ele vor continua și anul viitor și mai mult ca sigur se vor amplifica.

2021 va fi un an de reformă structurală în ceea ce privește sănătatea publică. Cel puțin așa sper! Pentru că rezistenţa oamenilor faţă de politicile anti-pandemie va creşte pe măsură ce răbdarea lor scade şi resursele economice se diminuează. Numărul de infecţii noi va rămîne multă vreme la nivel ridicat şi departe de a dispărea, grupurile disidente online vor prolifera. Tot anul 2021 ne vom lupta să aducem sub control pandemia, deşi numărul de morţi va scădea după primele şase luni de vaccinare. Duşmanul numărul unu va fi libertatea de a călători, iar presiunea oamenilor de a avea o vară normală va fi o ameninţare majoră. Dat fiind, însă, că reforma din sănătate e dictată de lobby-uri, nu de studii, ea va consta în gesturi populist simbolice, şi deşi va beneficia de sprijin politic, nu vor fi rezultate măsurabile după un an.

Anul acesta se încheie cu deficite mari, bugetar, de cont curent, comercial, și mai ales cu o „ghilotină“ care planează deasupra economiei românești, și anume procedura de deficit excesiv deschisă de Comisia Europeană. Semnalele sînt că anul viitor nu vor fi presiuni mari pentru reducerea deficitului bugetar.

De modul cum va gestiona cele două crize – de sănătate și economică – ține viitorul majorității înjghebate după alegeri, la Bucureşti. Dar avînd în vedere slaba ei coeziune programatică şi mai slaba reprezentare publică (vreo 15% din electorat) nu va realiza lucruri majore. Florin Cîţu va continua să se împumute ca să plătească facturile şi nu va identifica nici o sursă substanţială nouă de venit care să facă din România altceva decît este ea acum, iar condițiile generale în care trăim noi, și intern și internațional, nu permit o schimbare esențială a condițiilor economice din România. Trăim într-o economie care nu merge, care este blocată, care are o legătură cu exteriorul atît de puternică încît depinde periculos de ceea ce se întîmplă pe plan mondial.

Într-un asemenea climat, este clar că sănătatea și economia românească se confruntă cu mari incertitudini. De altfel, aceasta este și tema anului viitor: incertitudinea! Noi să fim sănătoși! La mulți ani, 2021!