Din cinci, au mai rămas doar doi în arest

JUSTI

Așa a decis instanța în privința inculpaților din dosarul permiselor port-armă acordate cu încălcarea legii în care sunt implicați actuali și foști polițiști și jandarmi.

Vineri seara, Ioan Pop, fost jandarm și considerat creierul afacerii cu premise acordate contra cost, cms (r) Nicolae Cernea, fost lucrător al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul IPJ Caraș-Severin, și Florin Negru, singurul „civil“ din această poveste, au parasit arestul Poliției la ora 18. Pe surse, am aflat ei au semnat acordul de recunoaștere și, ca atare, magistrații au luat împotriva lor măsura controlului judiciar.

În schimb, rămân în arest cms șef Radu Ștefan, seful Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP), care între timp a făcut cerere pentru a fi pensionat, și agentul Nicolae Miculescu, angajat la SAESP.

Reamintim că cei cinci au fost reținuți la începutul lunii decem,brie 2019, fiind acuzați de DIICOT că „au constituit un grup infracțional organizat, scopul fiind obținerea unor beneficii de la persoane care intenționau să obțină autorizația de procurare a unei arme sau de la persoane care dețineau deja arme și care săvârșeau diverse infracțiuni sau contravenții la regimul armelor și munițiilor”.