Din Ucraina, cu prietenie!
Despre faptul că mass-media este o armă distinctă în noul război hibrid, la fel precum artileria, iar jurnaliştii sînt un fel de infanterişti ai acestei arme, scriu de ceva vreme. De altfel, presa a constituit o armă redutabilă în mîini dibace, încă din secolul 19! Doar cu mass-media cîştigi bătălia pentru minţile şi sufletele adversarilor tăi, dar şi a propriei populaţii.
România este în mijlocul unui astfel de război şi sîntem, ca de obicei, în pielea goală! Nepregătiţi! Confirmarea vine chiar în aceste zile în care autoritățile de la București au fost amorțite de vizita Suveranului Pontif!
Anatoli Matios, procurorul militar şef al Ukrainei, a dat asigurări, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că va solicita o reuniune de urgenţă la cel mai înalt nivel, declarîndu-se îngrijorat de conţinutul unui video propagandistic, difuzat pe YouTube zilele trecute, în care România ar anexa partea ukraineană a Bucovinei, imediat după ce Rusia ar ataca Ukraina!
Clipul propagandistic „dezvăluie”, pe fondul melodic apocaliptic al fragmentului „Oh Fortuna” din opera „Carmina Burana”, un „plan diabolic” ce pare a fi ticluit în secret de către duşmani ai Ukrainei. Intitulată „Războiul româno-ucrainean din 2022”, înregistrarea de şapte minute a fost postată pe YouTube pe data de 26 mai, devenind virală după ce mai multe publicaţii ukrainene au preluat declaraţiile lui Anatoli Matios. Mesajul provocator al clipului speculează în jurul unei situaţii ipotetice în care Rusia ar declanşa un război de anvergură în estul şi sudul Ukrainei, ceea ce ar oferi autorităţilor române o „nesperată oportunitate” de a-şi „recupera teritoriile istorice din Bucovina”. Înregistrarea mai prezintă o „cronologie” a acţiunilor militare întreprinse de Moscova, precum şi poziţionările strategice ale unităţilor armatei române, iar autorul video-ului încheie cu imaginea steagului românesc, fluturînd triumfător, de data aceasta pe un fond melodic al unui cîntect folcloric de dor pentru „Cernăuţiul meu drag”.
Imaginile, precum şi logica mesajului, de o calitate îndoielnică, tipice miilor de clipuri toxice prizate cu nesaţ de adepţii teoriilor conspiraţiei, nu par să-i fi inspirat nici un dubiu lui Anatoli Matios, oficialul fiind probabil nevoit să-şi investigheze propriul ridicol după elucidarea acestui caz. „Chiar şi „ierbivorele” ar putea să devină „prădători”, dacă nu ne apăram statul. Vă informez – chiar mîine voi depune personal la Registrul unic de anchete preliminare datele privind pregătirea (de persoane subînţelese, dar neindentificate încă din punct de vedere procedural) pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave care afectează integritatea teritorială a statului ukrainean. În legătură cu datele expuse în materialul respectiv, voi organiza marţi o întîlnire cu conducerea Ministerului de Externe, al Statului Major General, al Serviciului militar de informaţii, al Serviciului de Informaţii Externe, precum şi cu şeful interimar al SBU. Toţi vor primi instrucţiuni legale în conformitate cu procedurile penale”, a declarat tranşant oficialul ukrainean într-o postare pe Facebook, adăugînd că „Statul ukrainean (deşi slab pentru cineva) – Există (a scris el cu majusculă)! Vom lupta pentru el”, citează Agerpres.
Comentatori citaţi de presa ukraineană interpretează acest clip provocator ca fiind o nouă tentativă scornită de Moscova, în scopul de a tensiona relaţiile româno-ukrainene. Aceştia mai reamintesc că România, în calitate de membru UE şi NATO, nu poate să nutrească planuri agresive împotriva Ukrainei, ei fiind încredinţaţi că video-ul nu a fost realizat în România, ci în Rusia. Totuşi, se pare că nu este vorba decît despre „o simplă fantezie”.
În descrierea postării de pe Youtube, autorul înregistrării notează în limba engleză că „acest video reprezintă un prolog pentru un e-book în curs de apariţie”. „Scriitorul” este de fapt un „simplu Youtuber român”, aşa cum el însuşi se declară, numele său fiind Dan Ionescu sau „Dan Magicul”, potrivit paginii sale de Facebook. Uimit, dar şi amuzat de succesul postării sale de pe Youtube, care se pare că a declanşat o adevărată dezbatere la cel mai înalt nivel în Ukraina, acesta ironizează în numeroasele comentarii stîrnite de înregistrare, că se consideră: „un trol mai bun decît Trump, dat fiind că clipul meu a fost luat în serios de ukraineni”.
Presa și rețelele de socializare joacă un rol în orice tip de război, dar într-un război hibrid, nedeclarat, rolul lor este şi mai semnificativ. În sociologie există la un moment dat o teorie despre efectele mass-media în termeni de “injectie”: cum se constată o problemă (o “boală”), se injectează o campanie media şi opiniile cetăţenilor sînt modificate radical.
Agresarea mediatică, prin rețele de socializare, presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine, şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare . Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale, negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale, impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală, crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale.