Directorul unei școli din Oravița este acuzat de comportament indecent. Cazul a ajuns la Parchet
În această dimineață, în jurul orei 10, Poliția orașului Oravița a fost sesizată despre faptul că directorul unei unități școlare ar fi avut un comportament nepotrivit, în cursul acestei zile, în incinta unității școlare. Este vorba de profesorul Daniel Bogdan, de la Liceul Tehnologic „Mihai Novac“
„Imediat polițiștii au deschis o anchetă pentru verificarea și stabilirea situației de fapt. În acest moment, la sediul poliției sunt audiate mai multe persoane,cadre didactice și martori, pentru stabilirea cu exactitate a întregii situații. Au fost informați Inspectoratul Școlar Județean și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița. Urmează ca in funcție de rezultatul anchetei sa fie dispuse măsurile legale în consecință“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Caraș-Severin.
Neoficial, am aflat că directorul se purta ciudat de mai mult timp, lucru observat de localnici care ar fi sesizat pe cei în măsură să ia măsurile ce se impugn în astfel de situații.
Pentru că lucrurile par destul de grave, au fost informați despre cele petrecute astăzi la școală atât conducerea Inspectoratului Școlar Județean, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, cum reiese din comunicatul de presă al Poliției semnat de Alina Boieru.