DNA a trimis în judecată dosarul în care sunt implicați şi doi parlamentari cărășeni
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a dosarului în care sunt implicaţi patru parlamentari, dintre care doi cărăşeni – Ionuţ Narcis Chisăliţă şi Luminiţa Jivan –, precum şi şefi ai Direcţiei de Drumuri şi Poduri Timişoara, privind angajările ilegale. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză. Astfel, Cristian Horgea şi Elisabeta Miuţescu sunt în arest la domiciliu, iar sub control judiciar se află inculpaţii Cristian Ispravnic, Cristian Dima, Mircea Lucaciu, Mirel Pascu, Vasile Băeţan. Dorel Căprar, Florin Tripa, Narcis Chisăliţă, Luminiţa Jivan, Iaromis Ioan Zamiska şi Bogdan Munteanu, fiind în liberate.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că în cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Arad ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale, și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora.
Conform DNA, cercetările s-au desfășurat pe două paliere, unul privind oferirea de sume de bani pentru „protecţie”, aceasta fiind oferită de persoanele cu funcții de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 şi 500 euro lunar). Cea de a doua parte a dosarului se referă la modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid și cu remiterea unor sume de bani.
„Față de suspecții Ținte Raul și Lazarov Nicoleta a fost dispusă soluția clasării, iar în cazul inculpatei Stoenescu Anca-Patricia s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul emis de DNA.