Doar astăzi, pompierii cărășeni au stins cinci incendii!

incendii feb

Zi nefastă astăzi, zi în care nu mai puțin de cinci incendii au fost lichidate de pompierii din Caraș-Severin! Două dintre acestea au izbucnit la anexe gospodărești, iar celelalte trei s-au manifestat la vegetație uscată.

În jurul orei 11, pompierii din Caransebeș au fost stins un incendiu la o anexă gospodărească (un grajd) din satul Petroșnița, comuna Bucoșnița. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă. Cel de-al doilea incendiu a izbucnit tot la o anexă gospodărească, însă în satul Globul Craiovei, comuna Iablanița, unde focul a cuprins și un grajd. A intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Bozovici, cu o autospecială de stingere, sprijinit de personal al serviciului voluntar pentru situații de urgență. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Totodată, s-a solicitat intervenția pompierilor pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată pe raza teritorială a localităților Caransebeș (două dintre ele) și Buchin.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine − six =