Doi absolvenţi de liceu din Caraş-Severin au fost eliminaţi la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2022

examen titularizare 2019 840x500 1 e1655740682393

Potrivit Inspectoratului Judeţean Şcolar Caraş-Severin, doi tineri, unul de la Colegiul Tehnic Reşiţa şi unul de la Liceul Tehnologic „Dacia“ din Caransebeş, au fost eliminaţi la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2022.

De asemenea, din totalul de 1.514 de elevi înscrişi la examen, 69 au absentat. Reamintim că astăzi au început probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie 2022, cu examenul la Limba şi literatura română, fiind organizate în 475 de centre. Marți, 21 iunie, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), iar miercuri, 22 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 4 =