Doi cetățeni din Republica Moldova și Albania au fost amendați pentru că au „uitat“ să se întoarcă în țările lor

IMIGRARI

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Caraş – Severin, au desfăşurat, în perioada 14–17 decembrie, acţiuni proprii și în cooperare cu Serviciul Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, pe linia prevenirii şi combaterii şederii și muncii ilegale a cetăţenilor străini pe raza de competenţă.

Cu acest prilej, au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, și o femeie, de 30 de ani, cetățeni străini, din Albania și Republica Moldova, care nu au părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Bărbatul a primit decizie de returnare prin care este obligat să părăsească România în termen de 15 zile, iar femeia, cu rude în România, a fost îndrumată să-și reglementeze dreptul de ședere în scop de reîntregirea familiei cu un cetățean român. De asemenea, au fost sancţionați contravenţional cu amendă în valoare totală de 1.600 lei, iar cetățeanul albanez a primit și interdicția de a mai intra în țara pe o perioadă de trei luni. 

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

„Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu invitându-vă să ne contactaţi, la sediul biroului din bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nr. 40, Reşiţa, la numărul de telefon  0255/502316 sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro.“, se arată într-un comunicat de presă al I.G.I., Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

5 1