Doi minori au dispărut în această dimineaţă de acasă (UPDATE)
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au fost sesizați în această dimineață, printr-un apel telefonic la 112, de dispariția a doi copii minori din localitatea Petroșnița. Copiii dispăuţi se numesc Cristoi Ion Solomon, în vârstă de 10 ani, și Cristoi Ileana-Maria, în vârstă de 8 ani. Apelul a venit din partea tatălui minorilor, care a mărturisit faptul că i-a văzul ultima oară pe cei doi copii ai săi aseară, când i-a lăsat în camera lor să doarmă.
Băiatul, CRISTOI ION SOLOMON, are o înălțime de 1.30 m, greutate circa 35 de kg, păr brunet, tuns scurt, fața alungită, ochi albaștri și nu are semne particulare, iar fata, CRISTOI ILEANA-MARIA, are înălțimea de 1.20 m, greutate circa 23 de kg, păr brunet, lung până la nivelul umerilor, fața ovală, ochi albaștri și prezintă o cicatrice în partea stângă a capului în urma unei intervenții chirurgicale. Nu se cunosc însă detalii despre hainele pe care cei doi minori le poartă.
Până la această oră sunt implicați în căutări Poliția Municipiului Caransebeș, peste 100 de forțe formate din polițiști, jandarmi, pompieri militari, pădurari, rangeri și voluntari. S-a solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar la fața locului a fost adus chiar și un câine polițist de urmă.
Poliția solicită sprijinul celor care pot oferi orice informație cu privire la cei doi copii, adresându-se celei mai apropiate unități de poliție sau apelând gratuit numărul unic de urgență 112.
UPDATE, ora 20
Cei doi minori, de 8 și 10 ani, din Petroșnița, dispăruți de la domiciliu în cursul acestei dimineți, au fost găsiți de polițiști în urmă cu puțin timp, la aproximativ de 50 de km de localitatea de domiciliu.
Aceștia se află în afara oricărui pericol, iar în acest moment sunt în custodia organelor de poliție. Pe timpul cât au fost plecați, cei doi copii nu au suferit vătămări.
Minorii urmează să fie preluați de reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru a dispune măsuri conform competențelor.
La activitățile de căutare au participat peste 100 de forțe, formate din politiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, Poliția Municipiului Caransebeș, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, pompieri militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Semenic”, jandarmi de la Jandarmeria Caraș-Severin, angajați ai Direcției Silvice Caraș-Severin, ai Primăriei Bucoșnița, precum și voluntari din localitate.
De asemenea, un echipaj din cadrul Inspectoratului General al Aviației Ministerul Afacerilor Interne a survolat întreaga zonă, în vederea depistării celor doi minori. Activitățile au fost realizate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.