Dorinel Munteanu, despre meciul de sâmbătă cu Mioveni: „Suntem obligați să câștigăm“

dorinel 2 dec 2019

„Din punctul meu de vedere avem un meci foarte, foarte greu și suntem obligați să câștigăm. Am avut o săptămână la dispoziție să pregătim acest joc, eu sunt încrezător pentru că în ultimele două jocuri, cu Snagov și Universitatea Cluj, am fost foarte aproape de victorie. Îmi doresc pentru jucători și pentru suporteri să încheiem acest an cu un succes pentru cred că toată lumea merită să se bucure de această victorie. Trebuie să investim în randamentul nostru individual, în atitudinea noastră și nu vreau ca jucătorii să considere ca pe ultimul joc din acest an, ci ca pe un nou început pentru returul foarte dificil ce ne așteaptă“, a mărturisit la conferința de presă Dorinel Munteanu.

Fostul internațional român își menține dorința de a aduce din iarnă șapte-opt jucători la echipă, președintele Cristi Bobar vorbea de 11 fotbaliști, cu care să atace returul. Nu este preocupat în mod deosebit de jucători străini, ci de unii care joacă la echipe din fruntea clasamentului și care vor să fie cu sufletul și prin atitudine alături de echipă.

„Am acordul conducerii pentru aducerea acestor jucători, avem un buget limitat, nu pot să rup norii, dar vom ajunge jucători, asta vă pot asigura“, a mai spus Munti.

Ehmann rămâne la echipă, de Vasiu este în vizorul și altor echipe, iar singurul care va pleca, la Universitatea Cluj este Coman. Dorinel a spus că a avut o discuție cu acesta deoarece nu a vrut să joace în meciul cu Clujul, motiv pentru care a fost lăsat acasă. „Nu este posibil așa ceva, acesta nu este un comportament de fotbalist profesionist. N-a fost scris nimic în contract că nu va juca împotriva Clujului, așa că nu i-am înțeles gestul“, a concluzionat antrenorul rosso-nerilor.

5 1