Două noi cazuri de infectare cu COVID-19, confirmate în Caraş-Severin

masca-coronavirus

Încă două cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în Caraş-Severin: este vorba despre un angajat al Ocolului Silvic Văliug, mai exact unul dintre şoferi, care nu ar fi anunţat conducerea că fiica sa s-a întors recent din străinătate. Primarul comunei, Sorin Blaga, spune că are cunoştinţă de acest fapt şi că cei din conducerea ocolului au luat măsurile de izolare pentru angajaţii care au intrat în contact cu şoferul.

„Noi am luat măsuri suplimentare, chiar în urmă cu câteva momente echipa de dezinfectare a finalizat lucrările la Primărie. Defapt, am dezinfectat şi parcuri şi toate locaţiile importante. La ora actuală, în comună avem 15 persoane izolate la domiciliu şi 32 de persoane cu vârsta peste 65 de ani pentru care asigurăm cumpărăturile necesare”, a mai spus Blaga.

Cel de al doilea caz este cel al unui angajat al Poliţiei de Frontieră Naidăş, confirmat de Sindicatul Europol, care a transmis un comunicat prin care solicită conducerii instituției să urgenteze decontaminarea sediului sectorului poliției de frontieră pentru a evita crearea unui focar de infecție.

„Răspândirea cu viteză a noului virus COVID-19 lovește și angajații Ministerului Afacerilor Interne. Un coleg care e personal contractual în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Naidaş a fost depistat pozitiv în cursul zilei de ieri, în urma testării efectuate, după ce în ultimele zile a acuzat stări febrile. Nu știm încă exact unde și cum ar fi fost infectat, însă știm că încă de săptămâna trecută a avut aceste stări și a fost în concediu medical. Având în vedere că în perioada cât acesta a fost la serviciu a intrat în contact cu mai mulți colegi, cinci polițiști au rămas de azi în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, cât este perioada de incubație. Din discuțiile avute cu conducerea instituției urmează a fi evaluați medical restul polițiștilor din cadrul unității, acolo unde va fi trimis de asemenea și un termoscanner. Solicităm conducerii instituției să urgenteze decontaminarea sediului sectorului poliției de frontieră pentru a evita crearea unui focar de infecție, ținând cont că persoana depistată pozitiv a intrat în contact cu obiecte, autospecialele de poliție și cu anumiți colegi. Menționăm că la nivelul acestei unității sunt peste 120 de polițiști”, se arată în comunicatul Europol.

1 2