Dragnea a petrecut luna de miere la Poiana Mărului şi de atunci iubeşte judeţul Caraş-Severin

DRAGNEA multime

În discursul ţinut sâmbătă la Conferinţa extraordinară a Organizaţiei PSD Caraş-Severin, Liviu Dragnea a făcut câteva afirmaţii legate de dezvoltarea viitoare a judeţului. Liderul social-democrat a lăsat să se înţeleagă că vor fi demarate procedurile pentru, cel puţin, un drum expres, dar şi pentru întocmirea unui program de reindustrializare a judeţului. Obiective măreţe, care, însă, nu au primit termene de realizare.

De unde atâta dragoste pentru Caraş-Severin în care nu are nici rude şi nici foşti colegi de facultate? „Să vă spun de ce am o slăbiciune pentru acest judeţ. N-am spus-o până acuma, dar pentru mine e un judeţ unic pentru un motiv foarte simplu. Imediat după nunta mea, în 1998, am venit la Poiana Mărului în luna de miere, şi am stat trei săptămâni. Au fost printre cele mai frumoase zile din viaţa mea“, a rememorat nostalgic Dragnea acele vremuri.

Preşedintele PSD a mai spus că unt puţini oameni în România care ştiu cât de frumos este acest judeţ, cât locuri frumoase, câte colţuri de rai sunt în Caraş-Severin. Aceasta este ceea ce i-a rămas în suflet şi nu va uit niciodată.

„De asemenea, iubesc acest judeţ şi pentru că aici sunt oameni extraordinar de harnici, de muncitori, oameni foarte bine pregătiţi şi un judeţ care a asigurat o mare parte din industria României şi pentru care trebuie să ne batem cu toţii“, a mai mărturisit Dragnea.

1 2