Droguri găsite de poliţişti asupra unui bărbat din Timişoara, la Băile Herculane
Noaptea trecută, în jurul orei 00.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au oprit în trafic, un autoturism, condus de un bărbat din Craiova, care circula din direcția centru către gară.
În maşină erau patru persoane, iar la un control mai amănunţit, poliţiştii au observat că unul dintre bărbaţi avea asupra lui un recipient din plastic care conținea o substanță organică vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efect psihoactiv. Mai mult decât atât, în autoturism a mai fost găsită şi o altă cantitate din aceeaşi substanţă, fapt pentru care poliţiştii l-au condus pe şofer la spital, în vederea prelevării de mostre biologice de urină, rezultatul fiind negativ.
Alina Boieru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin spune că bărbatul, domiciliat în Timişoara, în vârstă de 47 de ani, asupra căruia s-a găsit substanţa, a recunoscut că aceasta îi aparţine.
„Substanțele găsite în interiorul autoturismului și asupra bărbatului de 47 de ani au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au întocmit în cauză acte premergătoare săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, a mai adăugat Boieru.