Drumuri judeţene asfaltate la Constantin Daicoviciu

drum constantin daicoviciu 2

În această perioadă, la Constantin Daicoviciu se execută lucrări de pregătire şi asfaltare a celor două Drumuri judeţene care traversează comuna, respectiv DJ Căvăran – Copăcele şi DJ Maciova – Peştere.

„Aceste investiţii reprezintă o dovadă clară de apreciere şi de susţinere, din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, faţă de comuna noastră. Doresc să mulţumesc conducerii acestei instituţii, în special preşedintelui Silviu Hurduzeu, precum şi Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, care ne-au sprijinit şi au făcut în aşa fel încât acest proiect să devină realitate”, a declarat primarul comunei, Daniel Boambeş.

În acelaşi timp – ne-a mai informat edilul –, continuă lucrările de modernizare a Drumurilor vicinale, pe traseul Căvăran – Peștere, prin pomicultură.

4 1