Drumurile judeţene din Caraş-Severin sunt deschise

drum judetean iarna 1

În zonele montane din județul Caraș-Severin, drumurile județene sunt deschise traficului rutier, dar se circulă în condiții de iarnă. Stratul de zăpadă măsoară 70 cm pe Muntele Semenic și 40 cm pe Muntele Mic.

Meteorologii au emis un cod galben, valabil până sâmbătă la ora 4:00, caracterizat prin ninsori abundente în Munții Banatului. Operatorii de deszăpezire acționează, spun cei de la Drumuri Județene, cu utilajele și materialele antiderapante din dotare, în vederea menținerii condițiilor de siguranță în trafic. În cazul în care condițiile meteo o vor impune, Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin spune că va solicita suplimentarea utilajelor de intervenție, pentru evitarea blocajelor.

„Recomandăm conducătorilor auto să circule cu maximă prudență, să adapteze viteza la starea carosabilului și să evite deplasarea dacă nu au autovehicule echipate corespunzător pentru condiții de iarnă. Amintim participanților la trafic faptul că, potrivit OUG Nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, au obligația ca la întâlnirea indicatoarelor rutiere care afișează ilustrația ‘Lanțuri antiderapante’ (în condiții de ninsoare, gheață sau polei), să-și echipeze autoturismele cu lanțuri de zăpadă, în caz contrar riscând amenzi din partea organelor abilitate. În județul Caraș-Severin, aceste indicatoare sunt montate la intrarea pe toate drumurile județene care fac legătura cu zona montană.

Pentru reclamații și informații asupra stării drumurilor, cărășenii pot apela în orice moment următoarele numere de telefon: • Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, Comandamentul de Iarnă – 0255 213212 • Drumurile Naționale: 0255 513131 (Caransebeş) şi 0252 361451 (Orşova)”, transmite dispeceratul DDJ.

1 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 4 =