Dunca: „Fac un nou apel către primăriile localităților de pe traseu să rezolve lucrările de apă și canal în intravilane“
Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a declarat că, începând de ieri, „turiștii care doresc sa meargă la Rusca la lac pot să o facă civilizat, pe un drum refăcut complet, venind dinspre Caransebeş“. „În zilele care urmează se pregătește fundația drumului de la baraj în sus, acolo unde segmentele de beton care au fost degradate au fost scoase și înlocuite cu balast stabilizat. Aceste lucrări vor dura aproximativ două săptămâni după care se va continua cu asfaltarea în același sens. Pe de altă parte, se pregătesc materialele pentru începerea asfaltării și de la intersecția cu DN dinspre Plugova, existând și în partea aceasta front de lucru suficient“, a precizat Dunca.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a ținut să transmită un mesaj dur edililor din zonă care nu sunt în grafic cu lucrările de apă și canal în intravilan. „Fac un nou apel către primăriile localităților de pe traseu să rezolve lucrările de apă și canal în intravilane. Așa cum am mai anunțat, după terminarea lucrărilor în extravilan vom întra în localități dar numai acolo unde primarii au terminat în timp util intervențiile în drumul județean supus modernizării. Stratul de uzură se va turna la sfârșit și ordinea de lucru în intravilan va fi aceiași cu finalizarea lucrărilor de apă-canal. NU SUNT GATA LUCRĂRILE ÎN LOCALITĂȚI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ACESTUI AN, NU SE TOARNĂ ASFALT. Să nu avem discuții….“, a mai adăugat Romeo Dunca.