O primărie din Caraş-Severin şi-a început noul mandat cu o ilegalitate

aparat de filmat

Luni a avut loc o ședință a Consiliului Local Luncavița. USR PLUS are un consilier în acea comună, Nicolae Jurchescu, și în spiritul transparenței acesta a dorit să transmită în direct ședința. Primarul și majoritatea celorlalți consilieri l-au oprit și nu i-au permis să îndeplinească acest drept legal al oricărui cetățean.

USR PLUS a insistat încă de la înființare pe reformarea aparatului administrativ și pe transparentizarea procesului decizional pe toate palierele aparatului public din România. Faptul că primarul din Luncavița nu cunoaște Codul Administrativ (art. 138) sau alege să îl ocolească, demonstrează o dată în plus că servanții publici își închipuie că statutul obținut le oferă exclusiv drepturi și absolut nici o obligație.

Iată de ce a fost necesar ca USR PLUS să acceadă în cât mai multe administrații locale. Vechii politicieni s-au învățat să facă politică doar în spatele ușilor închise, departe de ochii celor pe care ar trebui să îi reprezinte.

Așa cum și-a asumat prin programul de guvernare, USR PLUS va transparentiza toate instituțiile care fac parte din administrația română și cazuri ca cel din Luncavița vor deveni istorie. Opacitatea acestor instituții au creat un climat în care diverse grupuri infracționale și-au putut crea ușor rețele de furt generalizat al banului public, pentru că au știut că, în afară de verificările pasagere ale Curții de Conturi, nu îi va deranja nimeni. Lucrul acesta trebuie să se schimbe.

Transparența permite tuturor cetățenilor să afle cum funcționează Statul și dacă banii lor sunt furați, risipiți sau, dimpotrivă, cheltuiți eficient.

În contextul incidentului de la Luncavița, Miroslav Tascu-Stavre ne-a declarat: „Eu, în calitate de profesor și cercetător sunt în serviciul comunității, al comunității academice în general și al studenților mei în particular. Menirea mea este aceea de a îi educa și de a fi la dispoziția lor pentru a-i pregăti atât în profesie cât și ca cetățeni. Cum ar fi ca eu să nu îi las pe studenții mei să participe la cursuri? La fel și în cazul consilierilor. Aceștia sunt în serviciul public (public servant în engleză) și servesc interesele cetățenilor, nu invers, cetățenii să îi servească pe ei. Valorile democratice, transparență și „jurământul” dat de consilieri” nu sunt criterii opționale. Asta trebuie sa înțeleagă toți politicienii români, nu doar cei din Caraș-Severin.”

Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin, precizează: “Alianța USR PLUS are 23 de consilieri locali în Caraș-Severin. Indiferent de barierele care ne sunt ridicate, suntem în primării și vom face transmisiuni live din fiecare consiliu local, pentru că unul dintre principiile care ne-a adus în administrația publică este transparența decizională. Timpul ședințelor în spatele ușilor închise s-a încheiat.”

USR PLUS

(E)

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen − 7 =