E oficial: traficul în zona Berzasca rămâne închis până în a doua jumătate a lunii februarie
În această dimineață, reprezentanții DRDP Timișoara au anunțat că traficul pe DN 57, în zona Berzasca, limita județului Caraș-Severin cu Mehedinți, rămâne închis până în a doua jumătate a lunii februarie. Toate măsurile sunt luate pentru ca traficul să fie reluat în condiții de siguranță. Până la anunțarea unor noi măsuri, se va circula deviat pe ruta anunțată anterior: DN 6 Orșova – DN 6 – DN 57B – Oravița – DN 57 – Moldova Nouă.
Decizia ca tronsonul să rămână închis a fost luată de o comisie de experți tehnici, formată din proiectant, beneficiar și consultant. Ca urmare a inspecției tehnice, s-a constatat că fenomenul de instabilitate a versantului este activ și nu sunt îndeplinite condițiile pentru desfășurarea în siguranță a traficului rutier, fiind exclusă posibilitatea deschiderii circulației rutiere.
Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al DRDP Timișoara a explicat faptul că săptămâna viitoare, versantul va fi escaladat de alpiniști care vor verifica blocurile de stâncă și vor executa lucrări de ranguire. Vor continua astfel, imediat ce condițiile meteorologie vor permite, lucrările de curățare a materialului aflat în echilibru precar. În etapa următoare, se vor executa și operațiuni pentru derocarea blocurilor cu risc iminent de prăbușire sau puternic fisurate.
În zona afectată de căderile de roci de zilele trecute de pe DN 57 la km 65+200 este în curs o lucrare de stabilizare și consolidare a versanților, iar antreprenorul are obligația de a interveni, în regim de urgență, de fiecare dată când se constată o calamitate sau condiții fizice adverse, naturale sau artificiale.