Echipa pirotehnică a ISU Caraș-Severin a fost solicitată la Moldova Nouă și Reșița

munitie

În cursul zilei de ieri, în timpul executării unor săpături, executate de catre lucrători ai Primăriei Moldova Nouă, a fost găsit un proiectil perforant provenit din timpul conflictelor armate trecute. La față locului, s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin, pentru cercetarea și preluarea muniției în condiții de siguranță. Interventia s-a desfășurat fără incidente.

De asemenea, echipa pirotehnică a fost solicitantă și în municipiul Resita pentru o misiune de asanare a teritoriului de muniție ramasă neexplodată. „De data aceasta, a fost vorba despre o bombă de aruncător artilerie, cu un calibru de 120 mm găsită, în curtea unei grădinițe închisă pentru renovări, din cartierul Lunca Barzavei“, ne-a informat Anca Balint, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.

Având în vedere faptul că, în aceasta perioadă din an, sunt efectuate o serie de lucrări, săpături în domeniul construcțiilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Caraș-Severin atrage atenția asupra riscurilor care pot să apară în cazul descoperirii unor muniții sau elemente de muniție. Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări grave, persoanele care găsesc astfel de muniții sunt rugate să solicite sprijinul echipajelor specializate prin SNUAU 112.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − six =