Ediția a III-a a „Color the Village” și-a încheiat misiunea la Ilidia

color the village

Voluntarii Asociației „Acasă în Banat” au încheiat lucrările de restaurare a caselor din localiatea cărășeană Ilidia, în cadrul proiectului „Color the Village”. În trei zile, au reușit să redea culoare și viață celor 30 de case peste care patina timpului și-a pus amprenta.

Pe perioada lucrărilor, voluntarii implicați în proiect au fost cazați de oamenii din sat, având asigurate trei mese pe zi. Partenerii acestui proiect au fost Kiss FM, ZF Group, Valeo, DM Drogerie Markt Romania și Prospero Delicii, Lions Reșița Kindness, studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, elevi de la Liceul de Arte Plastice din Timisoara, dar și elevi dintr-a zecea de la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița.

„Emoții, bucurie, împlinire. Așa am putea să rezumăm ultima zi de «Color the Village». Un lucru e sigur. Ediția a III-a «Color the Village» s-a încheiat cu succes. Alt sat, alte 30 de case ne așteaptă în 2022”, au declarat reprezentanții Asociației „Acasă în Banat”.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 16 =