Elevi din trei școli din Caraș-Severin beneficiază de o masă caldă

MASA CALDA

Printr-o Ordonanță de Guvern publicată în Monitorul Oficial, un număr de 150 de școli din învățământul preuniversitar vor fi beneficiare ale programului-pilot, prin care elevilor li se acordă o masă caldă.

Între unitățile de învățământ parte a programului „Masă caldă“ se găsesc și trei școli din Caraș-Severin: Școala Gimnazială Vrani, Școala Gimnazială Dognecea și Școala Gimnazială „Trandafir Cocîrlă” Turnu Ruieni. Suma totală alocată pentru derularea programului în Caraș-Severin în anul 2020 (semestrul II al anului școlar în curs și primul semestru al anului școlar 2020-2021) este de 886.000 lei. Potrivit textului ordonanței, elevii ar urma să primească o masă caldă sau un pachet alimentar în valoare de 10 lei/zi.

Programul va intra în vigoare după ce vor fi elaborate și aprobate de normele de aplicare ale ordonanței, dar nu mai devreme de 30 de zile.

4 1