Elevii Liceului Tehnologic „Decebal“, beneficiari ai programului educaţional „A doua şansă“

elevi caransebes

Primarul Municipiului Caransebeș, Felix Borcean, s-a întâlnit recent, la sediul municipalității, cu membrii echipei de implementare a proiectului POCU „Abilități dobândite prin școală în județele Caraș-Severin și Mehedinți”, proiect în care este implicat și Liceul Tehnologic „Decebal” din Caransebeș, alături de alte 16 unități școlare din cele două județe.

„Discuțiile dintre cele două părți vin în urma unui parteneriat încheiat cu Primăria Municipiului Caransebeș pentru selecția grupului țintă, adică elevii care vor fi școlarizați prin programul „A doua șansă“, Primăria urmând să se implice în selectarea acestora. Pe lângă diplomele de studii, elevii vor primi și o subvenție de 1.800 de lei pe an, școlile implicate în proiect vor beneficia de mobilier și dotări tehnice, iar pentru cadrele didactice este prevăzută participarea la cursuri cu credite gratis, ateliere de lucru, conferințe, simpozioane, etc.“, au transmis reprezentanţii Primăriei Caransebeş.

Programul „A doua şansă“ se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate. (Foto: facebook)

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 19 =