Elevii şi profesorii cărăşeni participă la Global Money Week, organizată de BCR
Până la sfârşitul lunii martie, Banca Comercială Română va organiza, cu ocazia Global Money Week, ateliere gratuite de educație financiară cu 24.500 de elevi, în 360 de școli din 50 de localități din România.
Profesorii şi elevii din județul Caraș-Severin se alătură acestei campanii Profesorii de educație financiară din BCR vor susține ateliere în două unități de învățământ – Colegiul Naţional Traian Doda şi Universitatea „Eftimie Murgu“ cu participarea a 200 de elevi şi studenţi, beneficiind de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean care a promovat acțiunea în rândul liceelor, școlilor și grădinițelor
400 din cei 1.000 de angajați BCR care au devenit profesori de educație financiară în cadrul Programului „Școala de Bani“ vor fi implicați în această acțiune la nivel național
BCR se alătură pentru a doua oară acestei mișcări globale care își propune să crească nivelul culturii financiare în rândul copiilor și al tinerilor pentru ca aceștia să își gestioneze banii în mod corect.
Campania își propune să crească nivelul de educație financiară în rândul copiilor și al tinerilor și să îi inspire pe aceștia să își administreze corect bugetul. Tematica ediției din acest an este “Learn.Save.Earn”, iar profesorii „Școlii de Bani“ își propun să îi ajute pe elevii participanți la ateliere să înțeleagă diferența dintre nevoie și dorință, ce este acela un obiectiv financiar și cum îl formulăm astfel încât să devină realizabil, cum se face un plan de acțiune pentru a se îndeplini obiectivele financiare, ce este și cum se conturează un buget personal și cum seseeconomiseşte pentru visurile noastre.
Din 2012 până în prezent, timp de şapte ediții, inițiativa Global Money Week a găzduit 53.000 de organizații din 169 de țări, care au instruit aproximativ 32 de milioane de copii și tineri la nivel internațional.
Foto: NBS Observes