Elicopterul SMURD din Caransebeș, în căutarea unui convoi format din mai multe autoturisme
În contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate astăzi, elicopterul SMURD al Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș a executat o misiune de căutare pe DN 66A – tronsonul Câmpu lui Neag (HD) și Cerna Sat (GJ), în urma unui apel primit la 112 care anunța o posibilă blocare a unui convoi format din mai multe autoturisme.
Pentru gestionarea misiunii, la locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenție ale ISU Gorj, ISU Hunedoara și ISU Caraș-Severin, Salvamont Gorj și Hunedoara, dar și echipe ale Jandarmeriei Romane.
„Facem precizarea că zona este una fără semnal gsm, iar apelantul nu făcea parte din grupul persoanelor aflate în dificultate. În urmă cu puțin timp, echipajele de intervenție au ajuns la locul unde existau informații că grupul de autovehicule a ramas blocat, iar din informațiile primite la acest moment, ocupanții nu prezintă probleme medicale“, ne-a informat Izabela Ciocoi, purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin.
Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, aceesta este cel mai ciudat caz primit vreodatăfiind vorba despre de 110 mașini și peste 200 de persoane.