Enel a debranşat locuințele din Reşiţa racordate ilegal. Jandarmii au fost solicitaţi să intervină

IMG 20200629 WA0003

În cursul acestei dimineţi, reprezentanţii companiei Enel au debranşat locuinţele din cartierul Mociur, Reşiţa, racordate ilegal la rețeaua de electricitate.

„În urma acțiunilor privind combaterea furtului de energie electrică desfășurate săptămâna trecută, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost din nou solicitate în sprijin, pentru a asigura măsurile de protecție a angajaților care au pus în aplicare procedura privind debranșarea instalațiilor racordate ilegal”, ne-a informat Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin.

Reamintim că, în data de 22 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița – județul Caraș Severin au pus în executare 26 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar având ca obiect furtul de energie electrică.

4 1