Episcopia Caransebeșului caută noi locații pentru taberele educaționale din cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri“

tabara episcopie

În perioada 14 – 28 februarie 2022, Episcopia Caransebeșului organizează înscrieri pentru comunitățile rurale și urbane din Caraș-Severin, care doresc să găzduiască cele două tipuri de tabere educaționale pe care Eparhia Caransebeșului le propune și în acest an în cadrul programului „Împreună pentru copiii noștri”, aflat la cea de-a patra ediție.

Este vorba de Tabăra din Inima Satului – program care se adresează comunităților rurale și de Tabăra din Inima Familiei, ambele programe se adresează copiilor și tinerilor, pe de-o parte, dar și familiei, în ansamblu, pe de altă parte, pentru că ele își propun derularea unor activități educaționale, cultural-artistice, catehetice și de divertisment, destinate atât copiilor, cât și părinților. Comunitățile de pe cuprinsul Episcopiei Caransebeșului – sate și orașe, deopotrivă – care doresc să găzduiască aceste tabere, în perioada 15 iunie – 10 septembrie 2022, sunt așteptate să se înscrie în cadrul acestui program prin completarea unui formular online, care se poate accesa folosind următoarele link-uri: 

Partenerii locali sunt parohiile, școlile și autoritățile publice locale din localitățile unde se dorește organizarea proiectului, iar modalitatea prin care aceștia se pot înscrie în program este completarea formularului online de mai sus, până la data de 28 februarie 2022.

„TDIS a devenit deja un brand educațional în Caraș-Severin, având în vedere impactul deosebit al proiectului din anii anteriori, astfel încât considerăm că principalii beneficiari ai programului sunt comunitățile locale în ansamblu, deoarece un astfel de proiect aduce numeroase avantaje copiilor și familiilor lor din comunitățile partenere. Pe lângă cele cinci zile de activități educative, cultural-artistice și duhovnicești care se vor desfășura în comunitățile gazdă, experiența anilor anteriori ne-a arătat că se crează premise favorabile de constituire a unor nuclee de copii și tineri în respectivele comunități, care se concretizează în centre de tineret sau de voluntariat. De asemenea, implicarea tuturor factorilor relevanți din comunitate – Biserică, școală, autorități locale, familii și alte entități locale – crează premisele unor parteneriate de lungă durată în folosul direct al copiilor și tinerilor noștri. Nu în ultimul rând, costurile de organizare a acestor programe sunt foarte mici comparativ cu beneficiile pe termen scurt, mediu și lung; practic comunitățile locale sunt sprijinite să investească în educația și dezvoltarea propriilor copii și tineri, în cadrul unei strategii pe termen lung, care își dorește crearea de oportunități de învățare și voluntariat pentru tineri la nivelul fiecărei localități implicată în proiect”,  a precizat coordonatorul proiectului, părintele Mihai Ciucur.

Desfășurat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, proiectul „Împreună pentru copiii noștri”  își propune să ajungă în minim 12 comunități locale din județ, atât sate cât și orașe. Taberele și celelalte activități din cadrul proiectului  se vor derula cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. După finalizarea înscrierii comunităților locale, va urma o sesiune de înscriere a voluntarilor care doresc să activeze în cadrul proiectului, înscrierile urmând a se desfășura în perioada 28 februarie – 14 martie 2022.

Tabăra din Inima Satului (TDIS) este un proiect care a avut rezultate remarcabile în anii anteriori, când au fost organizate mai multe tabere în mai multe comunități rurale și urbane din județul Caraș-Severin. Printre activitățile propuse în cadrul acestor tabere (cu durata fixă de 5 zile) amintim: ateliere de educație pentru viață, dezvoltare personală, jocuri și concursuri educative, seri tematice, excursii și program de formare duhovnicească. Și în acest an, în cadrul taberelor, vor fi incluse și ateliere pentru părinți, precum și activități care vizează familia în ansamblul ei

Tabăra din Inima Familiei (TDIF) se adresează parohiilor din mediul urban și este gândit, în linii mari, într-un mod asemănător cu programul TDIS, urmând a se desfășura sub forma unor școli de vară de 5 zile la care vor participa atât copiii, cât și părinții acestora. Și în cadrul acestor școli de vară, accentul va fi pus atât pe latura educațională – atelierele de dezvoltare personală și educație pentru viață, cât și pe cea de divertisment – jocuri, concursuri și excursii. De asemenea, se vor desfășura activități destinate părinților și familiei, în general, precum și cu caracter duhovnicesc.

Informații suplimentare referitoare la condițiile de înscriere în proiect, precum și alte detalii organizatorice, se pot obține la numărul de telefon: : 0734.77.34.77 – Pr. Mihai Ciucur – coordonatorul programului „Împreună pentru copiii noștri”.

3 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 1 =