Etnia germană din Banatul Montan a aniversat cea de a XXIX-a ediţie a „Decadei Culturale”

nemţi

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița a aniversat o nouă ediţie a „Decadei Culturii Germane”, prin numeroase acţiuni ce s-au desfăşurat atât în judeţ cât şi în Timiş şi Arad.

Erwin Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor caraş-Severin, spune că în cadrul acestei ediții s-au organizat şi manifestări dedicate jubileului de 300 de ani de la colonizarea Caransebeșului și cu germani (1719 – 2019). „Au avut loc acţiuni dedicate aniversării a 135 de ani de la nașterea și a comemorării a 45 de ani de la trecerea în eternitate a pictorului academic și sculptorului Tiberiu Bottlik (16 octombrie 1884, Biserica Albă = Bela Crkva / Serbia – † 13 octombrie 1974, Bocșa), și a aniversării a 100 de ani de la nașterea pictorului Iosif Vasile Gaidoș (7 iulie 1919, Ardud / Satu Mare – † 3 martie 1998, Bocșa)”, a mai spus Ţigla.

Organizatorii au ţinut să precizeze faptul că „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediția 2019, a fost, ca și în anii precedenți, o punte de legătură între ceea ce a fost și ceea ce va fi în viitor.

1 2