Exemplul lui Nole

Deşi Wimblendon-ul a trecut, comentariile despre cea mai mare performanţă a sportului românesc în ultimele trei decenii continuă. Simona Halep a fost primită cu toate onorurile posibile de care poate avea parte un sportiv român. A fost ovaţionată de 15.000 de oameni pe Naţional Arena, constănţenii au întâmpinat-o ca pe eroul de la Termopile, elogiile şi mulţumirile au curs ca la sărbătoarea naţională, în timp ce mii de copii visau să ajungă ca ea într-o bună zi.

Uşor de zis, greu de realizat căci, dincolo de har, de muncă şi de tenacitate este nevoie şi de ajutorul altora. Tenisul este un sport costisitor, de la iniţiere, 5-6 ani, până la participare la turnee. Un sport în care statul este reprezentat la nivel de federaţie şi cam atât. Şcolile de tenis sunt afaceri private, familiile cu posibilităţi financiare îşi pot da copiii la cursuri, în timp ce copiii talentaţi, dar care provin din familii nevoiaşe, se pierd. Ne lăudăm cu ei când ajung să facă performanţă şi, de multe ori, îi confundăm cu România. Greşit. Ei sunt români cât timp reprezintă ţara în diferite competiţii internaţionale, în rest joacă pentru ei înşişi. N-am auzit până acum ca federaţia să ajute financiar un sportiv care nu are bani de participare la turnee. Şi nici să amenajeze terenuri în ţară pe banii statului, aşa cum se întâmpla înainte de 1989. A, atunci era altceva? Este adevărat, dar asta nu ar trebui să schimbe cu nimic datele problemei. Fără investiţii serioase, nu putem visa la performanţe măreţe. Miracole, gen Simona Halep, nu apar toată ziua.

Şi mai este un lucru. Unul care ţine de mentalitate, de cultură, dacă vreţi. Am tot auzit zilele astea sfaturi rostite în spaţiul public de la oameni cu bani, care la viaţa lor au mâncat tenis pe pâine, aşa cum este Ion Ţiriac. Sfaturi şi observaţii pertinente, dar parcă prea multe la un moment dat. Vorba săracului: „de vorbe, e sacul plin“. Unul ca Nole Djokovici ar vorbi mai puţin şi ar face mai mult. Pe lângă restaurantele-cantină deschise pentru săraci, ar fi proiectat şi câteva terenuri pentru sportivi nevoiaşi. Aceasta, în condiţiile în care averea lui Nole reprezintă poate nici 10 la sută din cea deţinută de Ţiriac.