Există soluţii!

Mario Balint

Potrivit unor sondaje, 82% dintre afghani sînt de acord cu prezenţa talibanilor în guvern, iar 29% sprijină obiectivele talibane de instituire a unui emirat islamic radical în ţară. Procentul susţinătorilor fideli regimului taliban a scăzut, însă, în ultimii ani, după reconstrucţia ţării de către Coaliţia Multinaţională, de la 56% în 2009, la 56% anul trecut şi 29% acum! În timp ce trupele străine nu sînt o prezenţă populară pe străzile afghane, talibanii sînt consideraţi, tot mai mult, ca oameni depravaţi, care s-au alăturat „forţelor întunericului”, fiind dependenţi acum de finanţarea traficanţilor de droguri. A face pace cu talibanii, fie ei şi moderaţi, e nevoie ca forţele de securitate afghane să oprească „vînătoarea” acestora. Oprind vînătoarea, ANA intră în conflict direct cu forţele internaţionale dislocate pe tot teritoriul ţării.

De fapt, se pare că în unele zone, balansarea de partea cealaltă a început, iar la Kandahar, fostul fief al talibanilor, balanţa pare că se înclină NU în favoarea forţelor NATO! O informaţie parvenită pe mai multe surse mă face să-i dau credibilitate: forţele speciale destinate să-i vîneze pe liderii talibani au fost dezarmate şi au intrat în închisoare. Liderul comandoului, Atal Afghanzai, a fost acuzat de uciderea unui înalt responsabil corupt din poliţie, în plină zi! Alţi 40 de membri ai FOS afghan au fost arestaţi departe de privirile indiscrete, se pare nu numai cu încuviinţarea tacită a autorităţilor centrale, ba mai mult, cu ordin direct din partea lui Hamid Kharzai, fostul președinte.

Se ştiu foarte puţine lucruri despre Forţa de Operaţiuni Speciale „Kandahar Strike Force”, un grup controversat, finanţat de CIA, care opera după modelul „vigilante”, adică, fac dreptate acolo unde autorităţile se dovedesc neputincioase. Format la Kandahar, KSF acţiona în provnciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan. Grupul a fost format din membri de elită ai armatei regulate afghane, selectaţi de ofiţeri CIA şi instruiţi de Forţele Speciale americane la Kandahar, în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda, construită de către forţele lui Osama Bin Laden în 1996. Grupul a operat în afara „parametrilor instituţionali ai guvernului afghan” şi s-a subordonat direct CIA.

Operaţiunile de tip „blackops” erau derulate în întreaga ţară, însă comandourile fiind transportate de către forţele americane cu ajutorul elicopterelor Blackhawk. Afghanzai susţine, pentru presa americană, că acţiunile grupului său au fost atît de eficiente, încît a primit numeroase scrisori de apreciere, chiar din partea preşedintelui Hamid Kharzai!

De la moartea fratelui preşedintelui, Ahmed Wali Karzai, care din traficul de droguri finanţa gruparea, KSF pare să se fi angajat într-un război brutal nu cu talibanii sau Al-Qaeda, ci cu autorităţile afghane, tot mai corupte. Din acel moment, relaţia idilică dintre Guvern şi „Kandahar Strike Force” s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat, iar cei 41 de membri ai săi au fost arestaţi sub diferite acuzaţii, de la execuţii extrajudiciare, la tortură, furt şi viol. Este clar că gruparea stătea în calea „reconcilierii” cu talibanii, subiect fierbinte şi extrem de discutat în Loya Jirga.

Deci, soluții există! Chiar și în cazul României, în care se simte, tot mai mult, o dezagregare a instituțiilor statului…

1 2