Expoziție de carte a protopopului și scriitorului dr. Vasile Petrica, la Bocșa

vasile petrica

Seria expozițiilor de carte dedicate unor personalități ale Banatului continuă la Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa – Caraș-Severin – cu teologul bănățean Vasile Petrica.

Gabriela Șerban, directorul Bibliotecii din Bocșa, spune că în perioada 15-19 martie 2021, utilizatorii serviciilor bibliotecii bocșene sunt întâmpinați cu un stand de carte de și despre dr. Vasile Petrica, scriitor, teolog și istoric literar al Banatului.

„Buna colaborare a bibliotecii bocșene cu Prea Onoratul părinte Petrica face ca în fondul de documente al instituției să se găsească unele dintre lucrările acestuia, volume deosebit de importante pentru istoria culturală, spirituală și literară a Banatului“, a mai precizat Șerban.

Vasile Petrica s-a născut la 17 martie 1940, în satul Scăiuş, comuna Fârliug, judeţul Caraş-Severin. Din anul 2011este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, mai întâi membru stagiar, apoi, din anul 2014, membru titular.

Vasile Petrica a colaborat de-a lungul vremii la diverse reviste și publicații: Analele Universităţii „Eftimie Murgu” (Reşiţa), Banatica (Reşiţa), Calendarul Românului (Caransebeş), Foaia Diecezană (Caransebeş) – fost redactor de la reactivare –, Învierea (Timişoara), Mitropolia Banatului (Timişoara),  Reflex (Reşiţa), Telegraful Român (Sibiu),  Odkaz sv. Cyrila a Metoda (Preşov, Slovacia) și altele.

4 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − thirteen =