Facerea de bine în politică

victor nafiru 2

Joi, 28 martie, este ziua cea mare. Parafrazându-l pe celebrul regizor grec Michael Cacoyannis, ar trebui să fie ziua în care vin peştii. Pe stil nou, joi este ziua în care se adună rechinii din Consililiul Judeţean Caraş-Severin, ale cărui ape sunt tot mai tulburi în ultimul timp. Atât de tulburi, încât până şi rechinii cu două picioare sunt zăpăciţi de cap, nemaiştiind încotro să o apuce.

De vină este proiectul de hotărâre al liberalilor, care musai vor să-l schimbe din funcţie pe vicele Ionuţ Popovici. Peneliştii sunt supăraţi că acesta a bătut palma, în 2016, cu Ion Mocioalcă şi din acea înţelegere PSD a ajuns la conducerea Consiliului judeţean. Apoi, că s-a tot luat de Ludovic Orban, de PNL, dar mai ales de Marcel Vela, preşedintele liberalilor cărăşeni, iar senatorul cărăşean nu uită şi, iată, nici nu iartă tupeul liderului PMP pe Caraş-Severin. Marcel Vela spune că nu atacurile astea l-au deranjat, ci faptul că activitatea lui Popovici la Consiliul judeţean a fost foarte slabă. Şi că, de fapt, iniţiativa cu schimbatul nu-i aparţine lui, ci consilierilor judeţeni, oameni cu capul pe umeri, raţionali şi care nu vor decât binele judeţului. Bună glumă, nimic de zis.

Spuneam că apele sunt tulburi în Consiliul judeţean. Dacă liberalii sunt obligaţi să voteze în unanimitate, altfel s-ar face de râs, pesediştii sunt împărţiţi. Unii ar merge cu oamenii lui Vela, alţii nici nu vor să audă de aşa ceva. După ce Ionuţ Popovici i-a adus la conducerea Consiliului judeţean, ar fi culmea să-l dea jos acum, mai ales că a fost tot timpul de partea lor. E chestiune de cherestea, de onoare şi de demnitate. Oricât de curvă este politica, mi-e greu să cred că nu se vor găsi suficienţi consilieri judeţeni PSD care să nu-şi dea seama cât ar fi de caraghioşi dacă i-ar întoarce spatele lui Ionuţ Popovici. Şi mai e credibilitatea pe care pesediştii şi-ar compromite-o total: cine ar mai face înţelegeri cu ei pe viitor, dacă una zic şi alta fac?

Să aşteptăm însă până mâine, când se vor aduna rechinii să împartă prada şi să-şi satisfacă orgoliile şi aroganţa. Va fi o zi în care este posibil să asistăm la cel mai hidos show din istoria Consiliului judeţean la care ar fi fost convocaţi, pe post de galerie, şi primarii liberali din judeţ.

5 1