Factorii de decizie ai județului au o nouă întâlnire la Băile Herculane pentru a discuta despre reabilitarea stațiunii
În cursul zilei de ieri, la Băile Herculane a avut o loc o nouă întâlnire de lucru a factorilor de decizie din județ. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și arhitectul-șef Luminița Munteanu, împreună cu directorul Sucursalei Regionale CFR Călători Timișoara, Ion Stoichescu, directorul regional al DRDP Timișoara din cadrul CNAIR, Horațiu Simion, directorul executiv OCPI Caraș-Severin, Rusalin Mureșan, primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac, și reprezentanții Herculane Project, au discutat pe marginea lucrărilor de reabilitare a uneia dintre cele mai frumoase gări din România și despre necesitatea găsirii unor soluții pentru construcțiile din imediata apropiere a monumentului istoric.
„Discuții aplicate nu le puteam avea decât la fața locului, la gara din Băile Herculane, unde am revăzut exact starea construcțiilor amplasate în imediata vecinătate a monumentului istoric și situația juridică a terenurilor. M-a bucurat vestea restaurării de către CFR a gării din Băile Herculane, este și motivul pentru care ne-am mobilizat rapid pentru că trebuie să sincronizăm momentul finalizării lucrărilor de modernizare cu desființarea clădirilor ilegale, pentru a pune, cu adevărat, în valoare un monument emblematic pentru Caraș-Severin”, a declarat cu această ocazie președintele Romeo Dunca.
Gara Băile Herculane, administrată de CNCF CFR SA, a fost inclusă în proiectul „Modernizarea/Reabilitarea a 47 de stații de cale ferate din Romania SRCF Timișoara – Lot Stația Băile Herculane”, proiect care face parte din Master-Planul General de Transport al României cu finanțare prin POIM. Actele necesare eliberării certificatului de urbanism în vederea restaurării gării au fost depuse la Consiliul Județean Caraș-Severin la finalul lunii martie 2021.
Tot ieri, s-a convenit ca în ceea ce priveşte zona „7 Izvoare”, împreună cu Ordinul Arhitecţilor, să fie propus un concurs de soluţii care să includă zonă pietonală şi piste de biciclete, iar în urma discuțiilor purtate s-a adus în prim-plan necesitatea reglementării aspectelor urbanistice, motiv pentru care Primăria orașului Băile Herculane va iniția un nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona gării.