Fe-martie

Am avut parte de o iarnă mai mult decât acceptabilă. Mai ales cei care nu iubesc frigul, zăpada, zilele mohorâte. Cel puțin până acum și în pofida prognozelor care anunțau una dintre cele mai aspre ierni din ultimii 50 de ani. Temperaturi de până la 15-16 grade Celsius, soare generos, ghiocei, urzici din producția nouă a anului.

Calendaristic, iarna-i pe sfârșite. Peste două zile e Ziua Îndrăgostiților, pe rit occidental, apoi vine week-end-ul, apoi o nouă săptămână și gata luna și, odată cu ea, gata iarna. Numai că țiganul are o vorbă legată de ceea ce el numește „fe-martie“, care tradus înseamnă primăvara țiganilor. Asta înseamnă că țiganii se tem rău de acest „fe-martie“ care, nu de puține ori, s-a dovedit chiar mai aspru decât lunile decembrie și ianuarie. Sigur, ziua crește tot mai mult, nopțile și zilele devin chiar senine, gerul lasă loc frigului, iar ninsorile, ploilor și vântului de primăvară, dar cu toate acestea, iarna se poate întoarce oricând și s-o țină așa până spre începutul lunii aprilie.

Ar fi o dovadă că nimic nu mai este din ceea ce a fost cândva. Și oamenii s-au schimbat, dar și vremurile. Oamenii sunt mai tot timpul agitați, stresați, impasibili la necazurile prietenilor, iar vremurile au devenit tot mai mofturoase. Vara nu mai este vară, iar iarna vedem tot mai puține săniuțe pe derdeluș și tot mai mulți copii răciți, deși lâncezesc în casă cu tableta și telefonul mobil în mână. Inevitabil, ne ducem cu gândul la versul lui Francois Villon „Où sont les neiges d’antan?”. Sau, pe românește, „Unde sunt zăpezile de altădată?“. Contrar a ceea ce ar crede unii, nu înseamnă că tânjim după ninsorile din vremurile de mult apuse, ci trăim nostalgia unor momente sau a unor întâmplări fericite, care ne-au marcat pe viață și care, din păcate, nu se vor mai repeta.

Așa se întâmplă adesea când afară nu-i nici iarnă, dar nici primăvră, ci pur și simplu fe-martie.