Felix Borcean: „Nu am venit să mă răzbun!”

felix borcean 4

După şedinţa de luni, 2 noiembrie, a Consiliului Local Caransebeş, în cadrul căreia Felician Pasere a fost ales viceprimar al municipiului, primarul Felix Borcean a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a vorbit despre evenimentele politice petrecute în ultimul timp la Caransebeş.

Referitor la absenţa Andrei Pleşa din debutul şedinţei, aceasta fiind, aşa cum am mai spus, plecată la Bucureşti, edilul a afirmat că nu a avut cunoştinţă de faptul că ea nu este în localitate. „I-am spus şi ei că nu am ştiut că nu este în Caransebeş, deşi, şi dacă aş fi ştiut, aş fi făcut la fel, adică aş fi profitat de absenţa ei, recunosc lucrul acesta, însă nu am ştiut, am aflat despre asta cu o oră înainte de începerea şedinţei. Noi ne bazam pe cele zece voturi, deci nu aveam emoţii în privinţa absenţei sau prezenţei unuia sau altuia dintre consilieri”, a spus Felix Borcean.

În privinţa faptului că propunerea pentru funcţia de viceprimar a lui Felician Pasere a venit din partea sa, edilul a declarat că acesta a fost, încă din seara alegerilor, respectiv din 27 septembrie, prima propunere pe care şi-au dorit-o cei de la PSD şi Pro România. Felix Borcean a adăugat că, la un moment-dat, au fost şi propuneri din tabăra social-democrată, însă la ultimele întâlniri le-a transmis partenerilor săi că nu este cazul să fie dezbinaţi, venind cu prea multe propuneri, ci cu una, pe care s-o îmbrăţişeze cu toţii, şi cu aceasta să meargă în Consiliul Local, şi să câştige.

Întrebat dacă PSD se mulţumeşte cu această situaţie, în care nu are nici primar, nici viceprimar, deşi au şase consilieri locali, primarul municipiului a afirmat că victoria social-democraţilor este victoria pe care au obţinut-o cu toţii, nefiind cazul să se mai gândească la partide. „Până la urmă, şi Pro România este tot un PSD mai mic, cum bine ştim cu toţii, dar, la nivel local, prea puţin contează doctrinele, ci contează mai mult grupurile de oameni care se coalizează pentru un anumit scop. În legătură cu zvonurile conform cărora se va reînfiinţa funcţia de city-manager în cadrul unei noi organigrame, este o perspectivă, este foarte probabil să se întâmple aşa, eu voi veni în zilele următoare cu propunerea de organigramă în care se va regăsi şi acest post, şi dacă Consiliul Local va decide aprobarea organigramei, acest post se va reînfiinţa”, a mai spus edilul.

Felix Borcean a adăugat că în viitoarea organigramă vor exista schimbări, ele reflectând ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani şi care va încerca să eficientizeze toate relaţiile dintre funcţionarii publici şi contractuali, şi primar. „Ostilitatea, într-o instituţie publică, nu-şi are locul, or, unii dintre funcţionarii publici, unii chiar cu funcţii de director sau şefi de compartimente, şi-au manifestat această ostilitate la adresa primarului vădit, fie direct, fie pe reţelele sociale, iar ei, ca funcţionari publici, nu aveau voie să aibă astfel de ieşiri, de exprimări, de jigniri… Oricum, nu am venit să mă răzbun, dar unele lucruri trebuie să se schimbe, sunt anumite persoane care nu au ce căuta în administraţia publică, şi mă voi strădui ca aceste persoane să nu mai facă parte din aparatul primarului”, a mai spus Felix Borcean.

Edilul a ţinut să mai precizeze că, în urmă cu o zi, a fost contactat de câţiva membri ai PNL, pentru a discuta posibilitatea alegerii unui viceprimar liberal. „Le-am spus: mulţumiţi-vă că aveţi un primar liberal. Eu sunt încă membru al Partidului Naţional Liberal, dacă asta poate fi, aşa, o vagă consolare”.

În ceea ce priveşte atribuţiile noului viceprimar Felician Pasere, edilul a spus că îl vede potrivit să se ocupe de tot ceea ce înseamnă domeniu public, să coordoneze activitatea Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare sau să acorde o atenţie deosebită Pieţei Gugulanilor sau societăţii Transal Urbis.

2 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × four =